Connect with us

Muzică

Publicul Jazz in the Park a învățat limba triburilor din Gambia, într-un concert memorabil cu Sona Jobarteh

Published

on

Prima femeie care cântă la instrumentul african kora a concertat sâmbătă seară, împreună cu trupa sa, în cadrul Jazz in the Park. Ritmurile africane au pus stăpânire pe public. Acesta i-a făcut artistei o primire caldă, cântând împreună cu ea pe limbile triburilor din Gambia, țara sa de baștină.

Cântarea de vineri a fost cel de-al doilea eveniment muzical din curtea Muzeului de Artă din cadrul festivalului. Publicul a trăit o “experiență africană” nemaipomenită alături de Sona Jobarteh, care nu a ratat ocazia de a învăța câteva cuvinte în limba română. Artista a încercat să traducă în română toate subiectele cântecelor prezentate publicului clujean: femeie, bărbat, iubire. Mai mult, i-a învățat pe cei din public cuvinte din limba sa, încurajându-i să cânte împreună. Publicul a fost foarte receptiv, dansând și fredonând muzica Sonei încă de la primele piese.

Spectacolul a avut și elemente tribale, piesele cântate abordând subiecte ca înțelepții satului sau femeile africane. Toate poveștile spuse pe muzica africană i-au făcut pe spectatori să danseze fără rețineri. Sona Jobarteh a dedicat câteva piese bunicii sale și Gambiei, țara unde s-a născut. Atât ea, cât și membrii trupei sale, Afro Beat Group, au purtat haine care amintesc de tradițiile lor. Mesajele care o preocupă pe cântăreață sunt legate de identitate culturală și de gen, dragoste și respect dar a rămas în același timp fidelă moștenirii din Gambia.

Cântăreața africană este prima femeie care cântă la kora, un instrument cu 21 de corzi asemănător cu harpa, original din Africa de Vest. Sona Jobarteh interpretează muzică tradițională africană, pe care o combină cu blues și afro-pop. Artista s-a rupt de la tradiția Kora, dominată până atunci de bărbați. Sona Jobarteh a colaborat cu nume cunsocute la nivel internațional, ca și Toumani Diabaté, Oumou Sangaré, Kasse Mady Diabaté sau  BBC Symphony Orchestra.

După concertul de muzică africană atenția s-a mutat asupra pupitrului dj-ului, unde ritmurile au fost alese de Ufe, membru Vinyl, Rum, Tapas & Wine (VRTW). Acesta a ales să fie în tema serii și să livreze la  publicului ritmuri ancestrale africane și sound tropical din America Latină.

 

English
Română English