Jazz in the Park a reușit să adune aproape jumătate din suma pe care a anunțat-o pentru finanțarea celor șase proiecte artistice și creative alese în fondul festivalului. De aceea, organizatorii au prelungit perioada de donații.

Din 30.000 de euro așteptați s-au strâns doar puțin peste 13.000. Totuși, banii vor da viață primelor trei proiecte selectate: un roman grafic, o colecție de planșe despre patrimoniul cultural al Clujului și o carte de artist.

Pe toată durata festivalului, cei din public au fost acostați de voluntarii Jazz in the Park, care le-au explicat despre brățările de festival și biletele neobligatorii. Brățările care s-au putut cumpăra au fost de trei feluri: albastră – 10 lei, galbenă – 30 lei, roșie – 100 lei. Contravaloarea lor a ajuns în fondul Jazz in the Park, o idee de sprijin oferit de comunitate câtorva proiecte artistice. Anul, din 43 de proiecte artistice și creative legate de Cluj înscrise au fost alese șase: patru din ele din zona grafică iar două legate de zona muzicală și de arhitectură și grafică.

Organizatorii au intenționat să adune o sumă de 30.000 de euro pentru implementarea celor șase proiecte. Cu toate acestea, deși au donat peste 7.000 de oameni, s-au adunat doar 13.200 de euro. Suma acoperă doar finanțarea primelor trei proiecte. De aceea, perioada de donații a rămas deschisă și după festival. „Campania de strângere de fonduri continuă și după festival, iar cei care doresc, pot să cumpere online bilete neobligatorii prin care se finanțeze proiectele selectate.” au anunțat organizatorii Jazz in the Park. Aceștia au anunțat că donatorii pot câștiga, prin tragere la sorți, o bicicletă Pegas, greutatea lor în bere și un beanbag Jazz in the Park.

Biletele de susținere a Fondului Jazz in the Park sunt disponibile online.

Proiectele finanțate din donații

– „Fata Știmei Apelor” (Inițiatori: Maria Surducan și Benczedi Anna Julia) – roman grafic care explorează conflictul dintre progresul tehnologic și natură. Banda desenată artistică este plină de aventură, dinamism și elemente fantastice, iar aici apar personaje și motive din basmele est-europene;

– „deCluj” (Inițiatori: Klara Veer și Dan Burzo) – colecție inedită de planșe machetabile, un altfel de ghid urban, care contribuie la conturarea și completarea unei imagini contemporane asupra patrimoniului multicultural al Clujului. Proiectul ne invită să descoperim arhitectura Clujului prin joacă, construind clădiri din hârtie ușor de asamblat, indiferent de vârstă sau îndemânare. Acesta contribuie la conturarea și completarea unei imagini contemporane asupra patrimoniului multicultural al Clujului;

– „An Almost Political Diary” (Inițiatori: Lucia Mărneanu și Oana Hodade) – carte de artist reprezentată de un colaj la granița dintre „political cartoon” și jurnal grafic, inspirat din notațiile răsfirate pe marginea agendelor personale. Proiectul cartografiază surplusul informațional într-o țesătură de observații fugitive, tatonând repetitiv posibile concluzii în jurul unor teme ca: absurdul, locarea și dislocarea, sensul și lipsa sensului, haosul informațional și sfârșitul

Celelalte trei proiecte care își așteaptă finanțarea sunt:

– „Générique Interactiv” (Inițiatori: Iszlai József și Albert-Nagy Örs) – concert muzical influențat de jazz și muzică electronică într-un spațiu neconvențional, care funcționează nu doar ca scenă, ci ca un spațiu de instalație sonoră interactivă;

– „Illustrated Facts About Transylvania” (Inițiator: Stela Caraman) – carte de ilustraţii despre Transilvania, un ghid al turistului modern. O carte suvenir, ilustrată pe baza curiozităților despre Transilvania, o combinație între moștenirea istorică și culturală cu stilul de viață autentic, presărat cu mituri, superstiții și umor.

– „Fotopia Collective” (Inițiator: Călin Ilea) – o serie de evenimente dedicate fotografiei documentare, ce reunesc la Cluj cei mai importanți fotografi documentarişti din România și din străinătate, printr-o serie de expoziții, proiecții, dezbateri, ateliere și evenimente speciale.

Anul trecut, proiectul câștigător din cadrul Fondul Jazz in the Park a fost “Galerie de artă pe roți #3” (foto), o revigorare vizuală prin artă a tramvaielor vechi din Cluj și de transformare a mijloacelor de transport în comun într-o galerie de artă pe roți.  Fondul Jazz in the Park sprijină arta și artiștii din anul 2014, iar până acum din banii strânși de la comunitate s-au acordat burse pentru tineri artiști talentați și s-au finanțat proiecte de artă experimentală.