© Copyright 2018 evenimentar.ro

Sport

Campionatul Mondial de tenis cu piciorul, în noiembrie, în Polivalenta clujeană

Publicat

în

S-a ales data când în Sala Polivalentă de la Cluj-Napoca va avea loc Campionatul Mondial de Futnet. Sub Feleac se vor înfrunta 24 de echipe. Printre acestea este și campioana mondială, Cehia, dar și vicecampioana, Slovacia.

Jucători de fotbal cu piciorul din toată lumea vor veni în 16-18 noiembrie la Cluj-Napoca pentru Campionatul Mondial. Competiția se va ține în Sala Polivalentă din oraș. 24 de echipe se vor duela la trei discipline: simplu, dublu și triplu.

Deși bazele futnet-ului românesc au fost puse doar în urmă cu câțiva ani, naționala noastră este în elita tenisului cu piciorul. Cei mai mulți jucători profesioniști de futnet din România provin din Transilvania. La „mondialele” din 2016, de la Brno, din Cehia, România a ieșit pe locul al treilea, pe națiuni. Asociația organizatoare a campionatului de la Cluj este „Futnet România”. Aceasta a fost înființată acum trei ani și are cinci membri. Cel mai bun club de futnet din țară este „Tengo Salonta”. În naționala României se află și doi jucători clujeni. La Cluj-Napoca există două cluburi de tenis cu piciorul: „JSF” și „Victory”.

Regulile futnet-ului
Pe un teren împărțit cu o plasă de 1,10 m, două echipe înscrie puncte lovind mingea cu orice parte a corpului, cu excepția mâinilor. Punctele se realizează atunci când mingea sare în suprafața adversarului, iar acesta nu reușeșste să întoarcă peste fileu. Echipele pot fi formate din unu, doi sau trei jucători.

Campioni naționali la futnet sunt Tengo Salonta, care și-au revendicat și Campionatul Transilvaniei. La Campionatul Moldova – Bucovina pe primul loc, din patru echipe, a urcat „Olympiakos Rădăuți”.

Clujul a mai fost oraș-gazdă al acestui sport. În urmă cu trei ani, în Sala Sporturilor “Horia Demian” a avut loc Campionatul Mondial de juniori U21.  Pe lângă aceștia, a fost prezent și tabloul feminin de senioare. Numărul total al participanților, veniți din întreaga lume a fost de 150 de jucători. În total, România a mai fost gazda a trei Campionate Mondiale de Futnet, de seniori, juniori și fete.

Discipline, în futnet

În futnet există, după numărul jucătorilor, trei discipline: simplu, dublu și triplu și există câteva reguli de bază:

– Simplu: un jucător, două atingeri, o săritură admisă;

– Dublu: doi jucători, până la trei atingeri (nu două atingeri consecutive de către acelaș jucător), o singură săritură admisă pentru masculin și două sărituri admise pentru feminin și juniori;

– Triplu: trei jucători, până la trei atingeri (nu două atingeri consecutive de către acelaș jucător), o săritură admisă pentru masculin și două pentru feminin și juniori.

Dimensiunile terenului la Simplu și Dublu sunt de 9 x 12,8 metri, în timp ce la triplu lungimea crește până la 18 metri.

 

Calendar de evenimente

  1. CURS. Curs formare în domeniul politicilor publice pentru tineret (3)

    ianuarie 16 @ 9:30 am - ianuarie 20 @ 6:30 pm
  2. DEGUSTARE. Cocktails And Shots Tasting – New Menu 2019

    ianuarie 18 @ 12:00 am - ianuarie 20 @ 6:00 pm
  3. TÂRG. „Love & Marriage Expo”, târg de nunți

    ianuarie 18 @ 10:00 am - ianuarie 20 @ 6:00 pm
  4. TÂRG. Cluj Wedding Style 2019

    ianuarie 18 @ 11:00 am - ianuarie 20 @ 6:00 pm
  5. LANSARE. Lansare bere Bereta Brewing Community Double IPA 8.2%

    ianuarie 18 @ 3:00 pm - ianuarie 20 @ 6:00 pm

Vezi ce am publicat azi!

ianuarie 2019
L Ma Mi J V S D
« dec.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
Română
English Română