© Copyright 2018 evenimentar.ro

Loading evenimentele

« Toate evenimentele

  • Acest eveniment a trecut.

TEATRU. Spectacol Caritabil – Dans contemporan & Teatru by Brigada AntiCancer

14 decembrie 2018 @ 6:00 am - 8:00 pm

În 14 decembrie la Cluj va avea loc un spectacol de dans și teatru, eveniment ce-și propune să adune donații pentru cazul tânărului Mihai Hirișcău. Tânărul în vârstă de 28 de ani, inginer în robotică și voluntar la Asociația pentru Câini de Salvare Transilvania, se confruntă cu cinci noduli pe creier, iar tratamentul care i-ar putea salva viața costă aproximativ 80.000 euro.

Evenimentul de fundraising a pornit la inițiativa studentelor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca: Jessica Eliza Man și Raluca Perde. Acestea au dorit să-și dedice proiectul de final de an (coordonat de Lect.dr. Oana Mihaela Bălan) unui scop caritabil și au contactat echipa Brigăzii AntiCancer, rezonând cu misiunea lor. ONG-ul își dorește să ofere sprijin bolnavilor oncologici și familiilor lor, derulând mai multe proiecte în acest scop.

Cunoscând cazul lui Mihai și din dorința de a sprijinii eforturile colegilor de la Asociația pentru Câini de Salvare Transilvania, care au organizat deja o serie de inițiative de fundraising, scopul proiectului s-a definit numaidecât. Echipei i s-a alăturat și trupa de teatru “The Pixies” de la Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, care vor interpreta piesa ”The Christmas Competition” (coordonati de doamna profesor Dana Grigorovici).

Evenimentul va avea loc în data de 14 decembrie, la Urania Palace, începând cu orele 18:00. Cutia de donație se va afla la intrarea în sala de spectacol.

Română
English Română