© Copyright 2018 evenimentar.ro

Muzică

FOTO/VIDEO 70.000 de participanți la Jazz in the Park 2018. Cifrele-record de la finalul celei mai lungi ediții

Publicat

în

Un număr de oameni egal cu populația unui oraș ca Zalăul a participat la concertele și activitățile din cadrul Jazz in the Park 2018. Cea mai lungă ediție a festivalului s-a încheiat ieri, cu concertul Fanfare Ciocârlia, la care au participat 4.000 de clujeni.

Ieri seară Fanfare Ciocârlia a încheiat seria concertelor din acest an de la scena principală a festivalului Jazz in the Park. Cântarea lor a fost primită foarte bine de public, mai ales de tineri. Aceștia au dansat pe ritmurile alerte de balkan brass și balkan beats ale celor 12 membrii din fanfară. 4.000 de clujeni au ales să-și petreacă seara de duminică în fața scenei mari, la concertul celor din satul Zece Prăjini.

 

 

Totuși, recordul de public a fost bătut sâmbătă, cu o zi înainte, când francezii de la Nouvelle Vague i-au încântat pe cei prezenți cu ritmurile bossa-nova. Întreaga zi, 20.000 de persoane au umplut Parcul Central. Dintre aceștia, mai mult de 6.000 de oameni au participat doar la concertul cunoscutei trupe din Franța.

 

 

Record: 70.000 de participanți, în 11 zile de festival

La ediția din acest an a Jazz in the Park, care a avut loc în perioada 21 iunie – 1 iulie, au participat 70.000 de persoane. Festivalul a avut cea mai lungă durată de până acum și anume 11 zile. Acesta s-a desfășurat în mai multe locuri și spații din oraș: în parc, pe malul Someșului, la Pata Rât, în stradă, la operă, la muzeu, în localul Colin’s Gastro Pub, învecinat cu Parcul Central și, ca soluție de avarie din cauza vremii ploioase, în clubul de la parterul Cluj Arena. În 9 din 11 zile de festival, publicul a avut parte și de câteva ploi, însă vremea rea nu a reușit să îi alunge la casele lor pe iubitorii de muzică.

„Ediția aceasta a fost pentru noi cea mai mare provocare de până acum. Pe lângă faptul că am avut 11 zile de eveniment în multiple locații, am fost încercați și de vreme. Însă depășirea greutăților îți aduce și cele mai mari satisfacții. Am reușit să trecem peste toate provocările, am avut și un public numeros, în ciuda vremii neprielnice. Asta ne dă încredere și bucurie. Închei cu o promisiune pe care am făcut-o și respectat-o în fiecare an: ediția viitoare va fi cea mai bună ediție de Jazz in the Park”, a spus, la final, directorul festivalului, Alin Vaida.

În ultimul weekend al festivalului, 29 iunie – 1 iulie, 54.000 de persoane s-au bucurat de muzica live de la cele patru scene din parc și de zecile de activități de zi. Concursul Jazz in the Park a adunat circa 7.000 de persoane pe malul Someșului, concertele de la muzeu și operă – 4.000 de persoane, scena de la Pata Rât și secțiunea Jazz in the Street au strâns câte 1.500 de persoane, iar la sesiunile de jam din nopțile festivalului au participat în total peste 2.000 de iubitori de jazz și improvizație.

 

 

Premiul competiției festivalului, câștigat de FrankieZ Experiment

Competiția Internațională Jazz in the Park a fost câștigată de trupa FrankieZ Experiment, care îmbină jazz-ul cu vibe-uri fresh direct din New York. Trupa a obținut trofeul festivalului și premiul de 2.000 de euro și va cânta la ediția de anul viitor Jazz in the Park, pe scena principală. Despre trofeul ediției și lista întreagă de câștigători evenimentar a scris AICI.

Juriul concursului a fost format din Adam Huang – vicepreședintele Asociației Muzicienilor Chinezi și fondatorul festivalului Nine Gates din Beijing, Ștefan Vannai – profesor de jazz, Bágyi Balázs – președintele Uniunii de Jazz din Ungaria, Radu Pieloiu – membru în trupele Sebastian Spanache Trio, Monom, Helen și Alexandrina, Marius Chivu – redactor Dilema Veche și Aranka Takacs – managerul Concursului Internațional Jazz in the Park.

În cele 11 zile ale celei de-a șasea ediție a Jazz in the Park au cântat aproximativ 100 de trupe, dintre care multe nume importante ale muzicii: Juan de Marcos, Richard Bona, Bill Laurance, trupele Nouvelle Vague, The Herbaliser, Forq și Fanfare Ciocârlia. În primul an, festivalul clujean de jazz a durat trei zile.

Română
English Română