Din 2013 și-a făcut propriul atelier de design de obiect într-un spaţiu închiriat pe bani puţini, unde a creat corpuri de iluminat, bijuterii şi piese de mobilier. S-a ocupat, pe lângă asta, de instalaţii şi de spaţii, reușind să dea viaţă curţii teatrului independent Reactor de Creaţie şi Experiment, un proiect în care a crezut de la bun început. Adrian Balcău este exemplul de persoană care respiră prin design, întrucât studiile sale au gravitat în jurul acestui lucru dintotdeauna.

Pe Adrian l-am găsit în spațiul său „de joacă”. Atelierul său îl descrie în întregime: dacă nu îl cunoşti pe Adrian, e de ajuns să păşeşti în acest loc primitor, privat şi destinat muncii sale intelectuale şi fizice, unde înconjurat de obiectele create, simţi că îi aparţii. Adrian este clujean de fel, un lucru important pentru a desfiinţa concepţia conform căreia cei cu idei au venit din alte oraşe şi s-au stabilit la Cluj pentru un mediu propice afacerii lor. Clujenii au mândria lor, vor să schimbe ceva pe plan local şi trec de la idee la practică: tac şi fac, cum s-ar spune.

Mersul la târgurile de design din Bucureşti unde s-a întâlnit cu numeroşi designeri clujeni, o experienţă în Manchester cu Erasmus şi celelalte călătorii nu l-au îndepărtat de România, ba, din contră, deși călătoreşte mult dar îşi construieşte platforma aici, fiindcă aici vrea să-şi pună amprenta, să vadă cum ia viaţă munca sa şi progresul constant aşteptat, nu caută the „easy way out”.

Liniile grafice şi formele geometrice din obiectele lui Adrian Balcău sunt folosite cu predominanţă în obiectele realizate. Creativitatea este utilizată în mod pragmatic, fiindcă pentru tânărul designer nu este suficient ca un obiect să fie satisfăcător doar din punct de vedere estetic, ci intervin şi alţi doi factori, funcţionalitatea fiind unul dintre ei. Aceasta stă şi la baza alegerii de a urma designul în ciuda altor ramuri cunoscute de la UAD: ideea şi jocul sunt recomandate, dar trebuie transformate în palpabil, în obiect util, altfel în zadar a fost gândit şi răzgândit conceptul pentru o perioadă considerabilă de timp.

 

FOTO: Mihai HENDEA

 

Pe site-ul adrianbalcau.ro se găseşte o gamă largă de lămpi: Spontaneous Form, Back to Basics, Damaged Goods (170-500 lei), creativitatea lor fiind şi de această dată accentuată; pernele Enhanced Expression (59 lei), CLO (89 lei), axate pe forme geometrice, o simetrie şi armonie psihedelică datorate detaliilor, nuanţelor şi temei alese – Madrid, inspiraţie din călătoriile artistului. Taburetul Muffin Top împreună cu ultima sa „pièce de résistance”: canapeaua cu accente de familiar, „cosy”, trimitere şi la obsesia pentru anii ‘50-‚60. Încreţiturile canapelei şi formele geometrice ale mesei au scopul de a intensifica nostalgia, intenţia de a aminti de o formă de afecţiune de care ne ataşăm în copilărie: dulciurile („muffins”) făcute în casă, sentimentul că aparţinem la ceva mult mai mare decât noi, ideea de colectiv rămâne.

 

FOTO: Mihai HENDEA

 

În plus, un alt spaţiu accesibil publicului interesat de aceste produse este magazinul „Dizainăr” din Bucureşti, pentru cei care nu locuiesc în Cluj sau prin apropiere. Clujeanul s-a axat pe design de bijuterie si corpuri de iluminat, însă visul său a fost și este cel de a creşte la obiecte mai voluminoase, de a accepta provocări funcţionale. Pentru asta este necesar mai mult „research”, muncă și bătaie de cap pentru a construi un obiect mai complex. Această creştere vine şi în sens de progres personal şi profesional pentru designer.

 

FOTO: Mihai HENDEA

 

Când transformi hobby-ul în profesie, rămâi fără hobby-uri în timpul liber, limitat, ce-i drept, timp pe care şi-l ocupă Adrian desenând, dovada clară că nu se poate îndepărta radical de ceea ce îl preocupă în fiecare zi.

Adrian Balcău este și inițiatorul proiectului Cluj Design Days, eveniment care va avea loc în 14-16 decembrie la Casa TIIF Și are multe ediții în spate. Evenimentar a stat de vorbă despre asta cu designerul clujean, inițiatorul acestuia.

Evenimentul este considerat per total un proiect fluid, flexibilitatea este principală. Organizatorii sunt Adrian şi colega sa Flavia Gherman sunt cei care discută şi propun ceea ce vor de la fiecare ediţie, dar nu au ceva prestabilit sau de dat socoteală altcuiva. Dacă au chef sa facă expoziţie sau „talk session”, depinde doar de ei.

„Experiment” ar fi un cuvânt potrivit pentru ceea ce intenţionează şi îi reuşeşte lui Adrian. Alături de Flavia, care e răspunzătoare cu organizarea si managementul, iar el e pe partea creativă, cei doi transformă Cluj Design Days în ceva nou cu fiecare ediţie: expoziţii, târg de Crăciun, parte de „fashion show”, „community talks”, „networking” şi „party”-urile din Atelier Cafe.

 

 

Evenimentar: Povesteşte-ne puţin şi despre Emotional Design.

Adrian Balcău: Acest concept presupune ideea unui obiect de a avea trei mari caracteristici: estetic, funcţional şi să te afecteze, să îți producă reacții, emoţia fiind esenţială. A vrea e mai puternic decât a avea nevoie, fiindcă vrei obiectul pentru nostalgie, emoţie. O persoană este convinsă că are nevoie de obiect. Canapeaua pe care am realizat-o este gândită în ideea „mille feuille”, influenţă „mid-century” cu picior retro, American 50’s Diner. Am o reacţie puternică în faţa imaginilor din anii ‘50-‚60, tocmai de aceea apelez la ele, dar păstrând maniera contemporană, pentru a nu cădea în epigonie. Dacă ar fi să ne gândim la o teorie fantastică legată de viaţa anterioară, susţinută de mine, inclusiv aceasta ar concentra imaginea familiei şi a casei, atitudinea „cosy-friendly”, care se bazează pe nevoia de a împărtăşi cu ceilalţi noi creaţii, viziuni regăsite şi utilizate într-o manieră diferită.

Evenimentar: Cum vezi creativitatea? Am vrea să aflăm dacă e mai important să fii creativ decât „workaholic”?

Adrian Balcău: Sunt valabile ambele variante. Iei creativitatea şi o pui în practică, altfel nu ia nicio formă, doar dacă te gândeşti şi răzgândeşti. Motivatia de a şi face, nu doar de a răsturna ideile fără niciun rezultat.

 

FOTO: Mihai HENDEA

 

Evenimentar: Când ai lucrat pentru alții și ce experiență ai avut cu joburile în viața ta?

Adrian Balcău: Am lucrat doar o lună în viața mea la un job fix de grafic designer, dar mi-am dat demisia, fiindcă am conştientizat că viziunea mea nu era potrivită pentru un job clasic full-time. „Freelance”-ingul e mai potrivit pentru felul meu de a gândi viaţa, fiind necesar un echilibru între ceea ce îmi preocupă mintea zilnic şi ceea ce mă mulţumeşte sau mă face fericit.

Evenimentar: De care produs al tău eşti cel mai încântat?

Adrian Balcău: De produsele cele mai noi, de măsuţa AM (1200 lei) şi de canapeaua (3200 lei ) pe care am realizat-o, în mod special, fiind cel mai voluminos produs creat.

Evenimentar: Să vorbim puţin despre Cluj Design Days, evenimentul căruia i-ai dat viață.

Adrian Balcău: Prima ediție a fost în 8-11 octombrie 2015, la CASA TIFF. Am avut probleme mari cu finanţarea, din cauza presiunii mari şi promovării făcută pe ultima sută de metri. A existat o nevoia atât de mare de un „event” de design, încât clujenii au venit într-un număr foarte mare în momentul în care a luat naştere Cluj Design Days. În 2015 a apărut platforma noastră din nevoia de a promova designerii locali. A fost o primă ediţie cu succes. Pe parcursul celor trei ani au existat 11 ediţii şi peste 300 de designeri care au expus, anul acesta fiind cea de-a doisprezecea.

 

FOTO: Vizi / Komiti.media

 

Evenimentar: Ce înseamă Cluj Design Days?

Adrian Balcău: Rămâne feeling-ul de „coolness”, „cosy vibe”, care s-a păstrat drept marcă a Cluj Design Days, ştampilă care a fost dusă şi la Timişoara, unde a fost nevoie de un efort în plus (deplasarea + altele), dar fireşte a meritat, nevoia accentuată de un spaţiu de design pentru artiştii locali fiind valabilă şi în acest caz. Ne gândim şi la o extindere a târgului în oraşe.

Evenimentar: Ai avut momente în care te-ai îndoit de impactul Cluj Design Days, pe care-l deții? Ai ezitat în a-l mai organiza?

Adrian Balcău: Din fericire, au fost oameni care mi-au dat motive să continui, aşadar mi-am găsit motivaţia din exterior, susţinerea prietenilor în momentul în care eu însumi nu vedeam rezultatele sau nu mai credeam în proiect.

 

FOTO: Vizi / Komiti.media

 

Evenimentar: Ce anume a declanşat party-urile Cluj Design Days?

Adrian Balcău: Totul pornit de la ideea de schimb de informaţii între designeri, socializare, și d a găsi un loc unde ei îşi oferă „tips and tricks” pentru a gestiona eficient întregul proces, de la crearea produsului, promovarea, discuţia cu clientul până la vânzare. Un lucru avantajos este faptul că în cadrul târgului sunt aşezaţi alături dsigneri din acelaşi domeniu, pentru a discuta lejer despre ceea ce îi interesează, pentru a-şi face afacerea mai prosperă şi pentru a împărtăşi diverse experienţe.

 

FOTO: Marius MARIȘ

 

Evenimentar: Cum sunt alese temele pentru „party”-uri?

Adrian Balcău: Obsesii personale actuale, momentele din vieţile noastre, dar şi perioada anului: vară sau iarnă.” „Xmas edition” are mai mare succes, fiind vorba de momentele în care oamenii se caută, îşi dăruiesc cadouri, încearcă să fie mai buni.

Evenimentar: Ce planuri ai cu Cluj Design Days, ce vei vrea să devină?

Adrian Balcău: In cadrul Cluj Design Days se pune accentul pe promovarea designerilor, să le oferim o platfomră pentru vânzarea propriu-zisă, acces direct pentru a discuta cu potenţiali clienţi. Dar şi talk-uri informale, care se axează pe facilitarea vânzării de produse create, nu se rămâne doar la planul teoretic de acumulare de cunoştinţe.

 

FOTO: Vizi / Komiti.media

 

Evenimentar: Cum reuşiţi să rămîneţi în zona de interes şi a celor care nu sunt specializaţi în domeniu?  Curiozitatea joacă un rol important în acest caz? Oamenii vin la eveniment pt că vor să cumpere sau mai mult pt a admira, pentru a fi suprinşi, şocaţi, fascinaţi?

Adrian Balcău: La fiecare ediţie s-au vândut articolele expozanţilor, în ciuda preţurilor mai mult sau mai puţin ridicate pentru unii, aveam de-a face, până la urmă, cu creaţia unui designer, e de la sine înţeles că preţurile nu au cum să fie egale cu cele create în masă de fabrici enorme. Obiectele designerilor reprezintă piese care pot aparţine unui muzeu, acest lucru conferindu-le valoare artistică.”

Evenimentar: Povesteşte-ne puţin şi despre Cluj Design Christmas Edition.

Adrian Balcău: Cluj Design Christmas Edition din weekendul 14-16 decembrie presupune un dj set la deschidere, bere din partea casei ca la fiecare ediţie precedentă, 35 designeri, instalaţie interactivă la Casa TIFF, un photocorner pentru o atmosferă cât mai „christmassy” şi concursuri cu premii. Ceea ce s-a modificat pentru ultima ediţie este tocmai imaginea târgului: grafic design până acum, s-a trecut la modele, imaginea umană din fotografie fiind cumva mai accesibilă publicului, având un impact mai mare, reacţia, emoţia fiind mai vizibile.”

Evenimentul este la cea de-a 12-a ediţie. În fiecare an au fost organizate câte 3 sau 4, dar, ulterior s-a decis să rămână 3 pe an, ca prezenţa şi absenţa evenimentului să fie simțită dar nu într-atât de mult încât să devină ca o ieşire de weekend, la care participi din inerţie.

 

FOTO: Marius MARIȘ