© Copyright 2018 evenimentar.ro

Fără categorie

Nume noi în line-up-ul Music Outdoor Experience (MOX). Organizatorii dau drumul unei campanii de împădurire la locul festivalului

Publicat

în

Music Outdoor Experience 2019, sau MOX, așa cum este cunoscut de către fanii săi, ajunge anul acesta la ediția cu numărul 8.  Radikal Guru, Vița de Vie Acu2tic, Utah Jazz, Mc Xander, Silent Strike sunt doar câteva din numele ce vor urca pe cele 2 scene din inima munților, sus, la Valea Drăganului. O campanie de împădurire în colaborare cu Beard Brothers, cu sprijinul Primăriei Poieni va avea loc în mai multe etape, prima fiind în 13 aprilie.

The music. The outdoor. The experience. Un bilet cumpărat, 10 copaci plantați

Organizatorii MOX au dat drumul unei campanii de împădurire intitulată „1 ticket = 10 trees” (#1ticket10trees) pentru a întoarce favorul pe care codrul de la Valea Drăganului îl oferă festivalului. Astfel, pentru ficare bilet la MOX se vor planta 10 arbori pe Valea Drăganului. Campania este inițiată împreună cu Beard Brothers și cu sprijinul Primăriei Poieni.

Așadar, publicul festivalului dar nu numai primește invitația să planteze o pădure nouă, prima acțiune din cadrul campaniei având loc în 13 aprilie. Informații despre cum te poți înscrie ca și voluntar se găsesc pe pagina de facebook Music Outdoor Experience.

Dacă focusul principal de anul acesta la capitolul „the outdoor” rămâne împădurirea de pe Valea Drăganului, „the music” devine un capitol care gravitează în jurul dorințelor muzicale ale participanților.

 

 

Din punct de vedere muzical, ediția de anul acesta va fi una care îi va face pe toți să vrea să se dezaboneze pentru patru zile de la Spotify, dar să își păstreze Shazam-ul, pentru că sigur o să aibă nevoie pe viitor de piesele pe care le va asculta la MOX. „Știm că acordurile se aud mai bine în natură, și ce ar fi o ieșire cu cortul dacă nu ai avea o chitară cu tine, așa că una din surprizele de pe main stage vor fi VIȚA DE VIE ACU2TIC, live act format de către Adi Despot și Cezar Popescu.”, au declarat organizatorii MOX.

Pentru MOX 2019 au fost anunțate nume de artiști ca Radikal Guru, Vița de Vie Acu2tic, Utah Jazz, Mc Xander, sau Silent Strike.

Music Outdoor Experience va avea loc în 11-14 iulie 2019 la coada Lacului Floroiu, de la Valea Drăganului, din județul Cluj. MOX a ajuns un festival de referință pentru publicul care dorește să trăiască o experiență cu totul unică, ajungând ca în 2018 să fie sold out. Pe parcursul anilor, festivalul a crescut armonios, reușind să atingă un public divers, din toate colțurile țării și să creeze o comunitate de oameni iubitori de natură, muzică și socializare. Ediția de anul acesta promite mai mult decât un festival, promite o aventură la munte.

Biletele Early Bird au fost puse deja în vânzare, acestea putând fi achiziționate de pe site-ul festivalului și din locațiile partenere. Un bilet Early Bird costă 95 lei (număr limitat), iar prețul final va fi de 190 lei.

Română
English Română