© Copyright 2018 evenimentar.ro

Festival

Ultimele zile ale festivalului ANONIMUL, cele mai intense. Ce a mai rămas de văzut în a doua jumătate a festivalului

Publicat

în

Ediția aniversară a Festivalului Internațional de Film ANONIMUL, din Delta Dunării a trecut de jumătate. Zilele de vineri și sâmbătă sunt dedicate, în special, regizorului kazah Emir Baigazin, invitat special al festivalului, care va primi Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. El va susține și un masterclass. De asemenea, în Deltă vor fi proiectate și filmele din trilogia sa: “Harmony Lessons”, The Wounded Angel” și Would You Like To Stargaze?”, ultimul în premieră mondială la ANONIMUL 15.

Evenimentul a început în 6 august, cu o Gală de Deschidere prezentată de actorul Dragoș Olaru. La Gală a vorbit și directoarea festivalului, Miruna Berescu. „În organizare e nevoie de multă consecvență și răbdare. De-a lungul celor 15 ediții, am primit adevărate lecții de modestie de la invitații speciali ai festivalului, cu privire la aprecierea propriilor filme, dar și la felul în care interacționează cu publicul”, a precizat Miruna Berescu.

Gala a fost urmată de proiecția filmului „3 Faces”, al cunoscutului regizor iranian Jafar Panahi, câștigător de Urs de Aur la Berlin în 2015. Ultima zi a ANONIMUL va fi duminică, 12 august. Cel mai nou premiu câștigat de regizor a fost cel pentru Scenariul filmului „Taxi”, primit din partea festivalului de la Cannes.

Filmul urmărește o tânără din provincie care încearcă cu disperare să o contacteze pe actrița Behnaz Jafari pentru a interveni în fața familiei ei, – soțul și părinții -, care nu îi permit să studieze actoria la Teheran. Atunci când nu primește niciun răspuns de la faimoasa actriță, tânăra îi trimite lui Jafar Panahi un video care aparent este făcut în momentul sinuciderii sale. Behnaz Jafari și Jafar Panahi pleacă în căutarea fetei, pentru a afla ce s-a întâmplat de fapt cu ea.

În anul 2010, regizorul Jafar Panahi a primit interdicție de a mai face film pentru următorii 20 de ani, fiind acuzat de propagandă împotriva regimului iranian. De atunci, Panahi a mai făcut totuși 4 filme: „This Is Not a Film”, „Closed Curtains”, „Taxi” și „3 Faces”. Panahi a fost nevoit să își adapteze atât modul în care își spune poveștile, cât și modalitatea în care alege să filmeze. În ciuda selecției sale în Competiția Oficială la Festivalul de la Cannes 2018, Jafar Panahi nu a putut să își ridice, însă, trofelul, aflându-se în arest la domiciliu din cauza regimului politic din Iran.

Următoarea proiecție de la festivalul din Deltă a fost premiera națională „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, a lui Radu Jude, film câștigător al Globului de Cristal la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary. Producția lui Jude a mai luat în Cehia și Premiul „Label Europa Cinemas”, o distincție acordată de rețeaua europeană de cinematografe. Ultimul trofeu primit pentru cel mai nou lungmetraj a fost „Golden Mimosa Award” pentru „Cel mai bun scenariu” la Filmski Festival Herceg Novi – Montenegro Film Festival, eveniment care a avut loc în 1 – 7 august. Filmul va intra în cinematografele din România în 28 septembrie. Până atunci, el va mai putea fi văzut la TIFF Oradea (7 – 9 septembrie).

 

Seara de luni s-a încheiat cu proiecția primului film din Competiția de Lungmetraj ANONIMUL 15- „Nervous Translation”, în regia filipinezei Shireen Seno.

Seara de marți a fost dedicată Filmului Românesc. Proiecțiile au debutat cu filmului “Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, în regia lui Emanuel Pârvu, care a câștigat „Premiul pentru regie” (Emanuel Pârvu) și Premiul pentru „Cel mai bun actor” (Șerban Pavlu), la Festivalul de Film de la Sarajevo de anul trecut. Proiecția a fost precedată de o discuție cu echipa filmului. „Având în vedere că eforturile echipei pentru realizarea acestui film au fost enorme și condițiile de filmare complicate, selecția la Sarajevo a fost în sine o recunoaștere importantă, iar cele 2 premii au fost o a doua surpriză absolut fantastică”, a menționat Șerban Pavlu.

Seara a continuat cu proiecția scurtmetrajului „Cadoul de Crăciun”, premiat la TIFF Cluj-Napoca în cadrul secțiunii de scurtmetraj a Premiilor Zilelor Filmului Românesc, cu Ioana Flora și Adrian Văncică în rolurile principale.

„Secretul fericirii”, debutul în regie al actorului Vlad Zamfirescu este entry-ul românesc din Competiția de Lungmetraj ANONIMUL 15, alături de alte cinci filme propuse de selectorul Ludmila Cvikova. Au fost prezenți la proiecție regizorul Vlad Zamfirescu și producătorul Cristina Dobrițoiu.

Monica Lăzurean-Gorgan a participat  la ANONIMUL 15 în calitate de co-regizor al documentarului „Dacii Liberi”, realizat alături de Andrei Gorgan. Filmul va fi lansat în cinematografele din România pe 30 noiembrie 2018.

Lineup-ul celei de-a 15-a ediții ANONIMUL include și alte filme românești precum „Povestea unui pierde-vară”, prezentat în proiecție specială la festival, cu participarea regizorului Paul Negoescu și a unei părți din echipă. Se mai adaugă filmul Străjerii, dedicat copiiilor și produs de Liviu Marghidan.

ANONIMUL 15 prezintă și filme care au fost distribuite în cinematografele din România în acest an: „Un pas în urma serafimilor” (România, 2017), în regia Daniel Sandu, „Pororoca” (România, 2017), cu regia semnată de Constantin Popescu, prezentat în premieră mondială în Competiția Festivalului de Film de la San Sebastian 2017 și câștigător al Premiului pentru “Cel mai bun actor” (Bogdan Dumitrache) și „Soldații. Poveste din Ferentari” (România, 2017), în regia Ivanei Mladenovic. Din partea echipei „Un pas în urma serafimilor” a fost prezent Vlad Ivanov, recompensat anul acesta cu Premiul Gopo pentru „Cel mai bun actor într-un rol principal”.

Cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL a propus publicului filme prezentate în premieră în România, un program special dedicat regizorului Emir Baigazin, dar și dezbateri. Serile de proiecție sunt vernisate de DJ set-urile: Iorga (VRTW Artists) și concerte susținute de trupe ca si Karpov not Kasparov. Seara de vineri va fi dedicată cvartetului bucureștean Muse Quartet, format din cinci fete, iar ultima seară, cea de sâmbătă, va fi încheiată de duo-ul de DJ-i Gojira și Planet H.

Invitatul special de anul acesta, regizorul kazah Emir Baigazin va primi Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale vineri, 10 august și va susține de asemenea un masterclass la Festival, sâmbătă, 11 august. Cele 3 titluri semnate Emir Baigazin ce vor fi prezentate publicului de la Sfântu Gheorghe, în prezența regizorului, sunt „Harmony Lessons”, recompensat cu Ursul de Argint pentru Contribuție Artistică Extraordinară pentru imaginea semnată de Aziz Zhambakiyev, la Berlinala din 2013, „The Wounded Angel”, prezentat la Berlin, în 2016, în secțiunea Panorama și „Would You Like To Stargaze?”, proiectat în premieră mondială la ANONIMUL 15.

Ediția din 2018 a Festivalului propune de asemenea un program dedicat Centenarului Marii Uniri, ce include proiecția unor fragmente digitalizate din filmele Vizita oficialităților la Chișinău (1924), Serbările Unirii (1929), Jurnal sonor (1938), Mărășești, 50 de ani (1967), Alba Iulia 1918-1968 (1968), România la a 70-a aniversare a Marii Uniri (1988), pentru a oferi o imagine completă a contextului de atunci și a celui de acum, unite sub comentariul domnului profesor Alin Ciupală, Universitatea din București.

Marele Premiu al Juriului la Cannes 2018, „BlacKkKlansman”, în regia lui Spike Lee va fi prezentat în premieră în România în închiderea ANONIMUL 15. Filmul este inspirat din viața lui Ron Stallworth, primul ofițer de poliție afro-american care a reușit să se infiltreze în Ku Klux Klan. În pofida tuturor așteptărilor, ofițerul Stallworth (John David Washington) și partenerul său Flip Zimmerman (Adam Driver) se infiltrează în cele mai înalte sfere ale Klanului, pentru a-i împiedica să preia controlul asupra orașului Colorado.

Programul întreg al Festivalului Internațional de Film ANONIMUL poate fi accesat AICI.

Calendar de evenimente

  1. DISCUȚIE. Despre cancer, pe bune

    decembrie 16 @ 4:00 pm - 5:30 pm

Vezi ce am publicat azi!

decembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« nov.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

ÎN EVENTARIAT CU

Română
English Română