© Copyright 2018 evenimentar.ro

Festival

VIDEO Electric Castle 2018: 5 zile, 210.000 de participanți, peste 300 de artiști

Publicat

în

Festivalul Electric Castle a ajuns la final. În cele 5 zile în care peste 300 de artiști au urcat pe cele nouă scene ale festivalului, 210.000 de participanți au intrat pe porțile domeniului castelului Bánffy din Bonțida. EC a pus deja în vânzare bilete pentru ediția din 2019.

În seara de duminică, superstarul Jessie J a oferit unul din cele mai emoționante momente ale ediției. Artista a cedat scena pentru câteva minute unei fetițe de doar 10 ani din Cluj-Napoca. Adalia se afla în primul rând când artista a invitat-o pe scenă și i-a permis să aleagă orice piesă din repertoriu ei pe care să o cânte împreună. „Masterpiece” a fost alegerea micuței fane, iar piesa a fost interpretată senzațional, în uralele a peste 30.000 de oameni. „A fost visul meu s-o văd în concert dar nu am crezut niciodată că o să mi se întâmple asta. Știu totul despre ea, știu fiecare vers, e idolul meu”, a spus fetița la final.

A fost, în general, o seară a contrastelor și surprizelor pe scena principală a festivalului. Orchestra Operei Maghiare de Stat din Cluj-Napoca a avut un recital spectaculos – „Night at the Castle – Electric Arias” -, conceput special pentru scena mare și susținut de 30 de muzicieni, instrumentiști și DJ. Repertoriul clasic a fost reimaginat cu beat-uri și sample-uri electronice. Chiar dacă muzica simfonică nu este asociată de regulă festivalurilor, recitalurile orchestrelor simfonice sunt un punct deja clasic în programul Electric Castle, unul foarte popular și care devine un moment de „respiro” și de audiție relaxantă pentru încărcarea bateriilor la începutul unei zile care se anunța plină.

Trupa bosniacă Dubioza Kolektiv a demonstrat că, până și în ultima zi, publicul a avut bateriile încărcate, pentru o explozie de energie și unul din cele mai animate show-uri găzduite anul acesta de castel. Juniori doar ca vârstă și seniori ca reputație și experiență pe marile scene, Nothing but Thieves a completat lista concertelor susținute în întreaga lume, de la începutul anului, cu o oprire în Bonțida.

Minimum 5.000 de oameni s-au aflat în fața scenei Hangar întreaga seară de duminică, show-urile Cancer Bats și Little Big au confirmat că publicul Electric Castle nu are nevoie doar de superstaruri pentru a trăi intens experiența muzicii de calitate.

Electric Castle 2018 a însemnat un spațiu de 300.000 de metri pătrați, 9 scene, 500.000 de MW putere a sistemului de sonorizare doar la scena principală, peste 1.000 de oameni în echipa de organizare și un infinit de amintiri ce vor fi depănate pentru următoarele 12 luni.

Regula #1 la Electric Castle: „I’ll be back next year!”. Astfel, primele bilete la ediția a șaptea Electric Castle, din 2019, au fost deja puse în vânzare. Un număr limitat de abonamente General Access au fost incluse în adrul unei campanii de pre-sale, în care cei mai mari fani EC vor beneficia de un preț de 299 de lei pentru toate zilele de festival.

Calendar de evenimente

  1. DISCUȚIE. Despre cancer, pe bune

    decembrie 16 @ 4:00 pm - 5:30 pm

Vezi ce am publicat azi!

decembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« nov.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

ÎN EVENTARIAT CU

Română
English Română