Luis Fonsi, „headliner”-ul primei ediții a Wonder Family Fest, cel mai mare festival pentru familii din țară, a ajuns joi, 1 august, în România. El a vizitat Wonderland Resort, locul unde este organizat festivalul, și a fost impresionat în special de „Dino Land”, parcul cu dinozauri animatronici uriași. În cadrul conferinței de presă organizate vineri, invitatul special care se află pentru prima oară la Cluj, a spus că își dorește să revină anul viitor la eveniment, cu toată familia.

Luis Fonsi: „E foarte frumos în Cluj. Îmi place muzica, oamenii, cultura. Mulțumesc mult pentru primire, sunt onorat să fac parte din acest festival. Vreau să revin anul viitor, iar următoarea dată cu siguranță voi veni cu toată familia.”, a declarat cântărețul portorican.
Luis Fonsi celebrează anul acesta 25 de ani de carieră muzicală printr-un turneu internațional, „25 Años Tour” și un nou album: „El Viaje”. Acesta va avea concerte în zeci de orașe din toată lumea, printre care și la Cluj-Napoca, pe scena principală a Wonder Family Fest. El va cânta vineri, în prima seară a festivalului, de la ora 22.30, iar în cadrul conferinței a oferit deja un „preview”, fredonând celebra piesă Despacito.
Luis Fonsi: „Vom avea piese cunoscute, dar și noutăți. Am o echipa minunată, se ocupă de sunet, dans, lumini. Sunt încântat și abia aștept ca lumea de aici să-mi cunoască muzica. Ne așteaptă cu siguranță un show extraordinar.”, a explicat cântărețul.
Wonder Family Fest se desfășoară în perioada 2 – 4 august. Evenimentul este organizat într-un cadru feeric, întins pe o suprafață de peste 357.000 mp, în comuna Feleacu de lângă Cluj-Napoca, la Wonderland Resort. Sute de activități distractive organizate în zone tematice îi așteaptă pe copii și familiile lor, alături de un line-up impresionant, patru scene, zone de relaxare de poveste, piscină cu plajă, conferințe pentru părinți, multe zone de „food & drinks”. Printre marile atracții ale evenimentului se numără concertului lui Luis Fonsi, inaugurarea celui mai înalt „Adrenaline Tower” din lume și a primului din România, „Dino Land”, „Zurli Land” și inaugurarea unei imense piscine exterioare, „Wonder Pool”.
Anca Dinu, „Head of PR” Wonderland Events: «Avem enorm de multe activități pregătite la Wonder Family Fest menite să ofere amintiri de neuitat pentru întreaga familie. Este cu adevărat un tărâm magic care are câte ceva pentru toate vârstele. Festivalul nostru debutează cu deschiderea impresionantului „Adventure Land”, care include „Adrenaline Tower ”, cel mai înalt turn de acest gen din lume și primul din România, alături de atracții palpitante precum tiroliana de 600 de metri și boburile gravitaționale. Micii exploratori pot descoperi minunățiile din „Dino Land”, cu peste 40 de dinozauri animatronici în mărime naturală, iar „Kids Land” oferă ateliere creative și spectacole magice pe „Kids Stage”. În „Joy Land” avem „Roata Panoramică” și caruselul cu căluți, iar în „Jumping Land ” cei mici se pot bucura de peste 20 de căsuțe și tobogane gonflabile. Pentru iubitorii de natură, „Horse Land” oferă plimbări călare, iar „Latino Land”, cu invitatul special, Wilmark, aduce dans și muzică vibrantă. De asemenea, „Sports Land” propune activități sportive pentru întreaga familie, inclusiv sesiuni de fitness, dansuri de majorete și yoga pentru copii.»

Festivalul își va deschide porțile în fiecare zi, la ora 10.00, iar după ora 23.00, distracția se va muta în interior odată cu petrecerile cu „DJ” organizate în sala de evenimente „Grande Vista”. Vineri și duminică, de la ora 18.00, concertele la scena mare vor fi deschise de o paradă impresionantă, inspirată după cea de la Rio, care va include multe personaje și multă culoare. Organizată de celebrul Wilmark, parada va pleca de la Scena Latino”, va urca la „Kids Stage” și „Zurli Land” și se va opri la scena principală. Finalul festivalul va fi marcat printr-un impresionant spectacol de artificii duminică, de la ora 22.30.
Program Wonder Family Fest, VINERI, 2 august
Latino Stage
– 10.00 – 15.00 – Competiție dans – „Wonder Cup”;
– 20.00 – Dance Shows;
– 20.45 – Workshop „Despacito”;
Kids Stage
– 16.30 – Start jocuri;
– 16.45 – Magic Puppet – „Cine este în joben”;
– 17.30 – Concurs Zurli;
– 20.15 – Magician Cristian Gună;
– 21.00 – Mister Nicu – jonglerii;
Main Stage
– 18.15 – Cristian Gog;
– 18.45 – Charlize Maalouf;
– 19.00 – Andra Gogan;
– 20.00 – Lucian Colareza;
– 21.00 – Arpy & Zip Band;
– 21.45 – Geo Da Silva & Gyo Gee;
– 22.30 – Luis Fonsi;
18:00 – 18:45: MAREA PARADĂ – „Caravana Copilăriei” & „Carnaval Rio” *
* începe de la „Latino Stage”, continuă către „Kids Stage” – „Main Stage”
Grande Vista
– 23.00 – DJ Sebass;
– 00.00 – DJ Serginio & MC Lucas;
– 01.00 – DJ Antenna.
Abonamente, bilete și acces
Biletele de o zi la Wonder Family Fest sunt încă disponibile online, AICI. Copiii cu vârsta de până la 2 ani beneficiază de intrare gratuită. Accesul la eveniment se poate face cu mașina, cu taxi, dar și cu autobuzul. Mai multe curse dedicate vor circula în cele trei zile de eveniment între Cluj-Napoca – Wonderland (și retur), în intervalul orar 10.25 – 00.30. Accesul în autobuze se face în baza brățării de festival, dar pot fi folosite și de cei care doresc să-și cumpere bilete de la punctele de „Check-in” de la Wonderland.
Majoritatea zonelor inaugurate cu ocazia Wonder Family Fest, precum „Adrenaline Tower” și „Wonder Pool”, vor funcționa și după festival. De asemenea, banii încărcați pe brățările de festival vor putea fi utilizați la Wonderland Resort.
Despre Wonderland Resort
Wonderland Resort este un complex de lux situat în comuna Feleacu, județul Cluj, care oferă un cadru natural feeric și activități pentru toate vârstele. Resortul dispune de facilități premium, inclusiv hoteluri de cinci stele, SPA, bază de echitație, terenuri de tenis și paintball și este dedicat transformării fiecărui eveniment într-o experiență
