Tânărul actor Dan Boldea, dramaturg și muzician a lansat prima sa carte, „PLAYLIST: Gândurile unui actor”, care cuprinde texte, eseuri, poezii și piese muzicale pe care le-a adunat de-a lungul vremii. Cartea este disponibilă fizic, în toate librăriile clujene, în Sibiu și București, dar și online pe Cărturești.ro sau pe site-ul CasaCărții.ro.

„Cartea asta, în sine, e o colecție de texte, de eseuri, poezii și piese muzicale pe care le-am scris în ultimii ani, gânduri despre teatru, despre condiția actorului în contextual autohton. Cumva, adunând mai multe texte de tot felul, în ultimii ani, mi-am dorit foarte mult să le public sub forma unei cărți și să las, cumva, gândurile mele oamenilor, în așa fel încât cine gândește ca mine, sau este în postura mea într-o oarecare măsură, să simtă că se poate regăsi și în povestea altcuiva, respectiv în povestea mea, în cazula acesta, în cazul cărții mele.”, a declarat, pentru Evenimentar, autorul, Dan Boldea.

Această carte aduce în discuție sensul vieții, radiografiază viața actorilor români, aduce pe masă gânduri profunde despre arta teatrului și întrebări existențiale pe care autorul le ridică la fileu – și mai mult, ne lasă să explorăm viața din culise, a omului de pe scenă. Este o carte sensibilă, presărată cu emoții și sentimente puternice. Cartea cuprinde și o serie de materiale grafice, realizate de Anca Cioroboiu, care îi oferă acesteia și o poveste vizuală.

„În cuvântul introductiv din carte i-am rugat pe oameni să nu încerce să pună o etichetă pe cartea mea, să nu o încadreze într-un gen, să nu aibă așteptări de la ea, să o deschidă cu sufletul și cu inima deschisă, înțelegând că sunt frânturi de gânduri extrem de profunde, care iau diverse forme: de la poezii, la melodii, la texte de teatru, la eseuri sau vise pe care le povestesc în carte. Deci, e o carte prin care oamenii au acces în creierul meu, să zic așa, foarte plastic.

Pe lângă conținutul în sine, de text, are și o identitate vizuală foarte bine conturată, care vine, cumva, și se împletește foarte bine cu textul, pe care a realizat-o Anca Cioroboiu, artistă vizuală, și care a venit și a lucrat cot la cot cu mine (eu – pe partea de text, ea – pe partea vizuală), ca să dăm, cumva, oamenilor nu doar gândurile mele, ci și gândurile mele văzute prin imaginația ei, prin prisma talentului ei de artist vizual – așa încât să fie, cumva, un dublu discurs: unul vizual și unul textual.

Debutul ăsta, pentru mine, a însemnat o testare de ape, în care am vrut să văd dacă reușesc să mă vulnerabilizez, să îmi las realmente gândurile profunde să ajungă la oameni; și am reușit să fac acest lucru, așa încât, pentru mine, în momentul ăsta, cartea asta înseamnă o nouă deschizătură de drum – pe care o să pășesc ușor-ușor în următorii ani.”, a mai adăugat autorul cărții.

Trei lansări, în octombrie: În Sibiu, Luduș și Cluj-Napoca

Cartea „PLAYLIST: Gândurile unui actor” a apărut, de săptămâna aceasta, pe site-ul editurii colaboratoare, casacărții.ro, pe cel al librăriei Delfin, pe Cărturești.ro și, fizic, în toate librăriile clujene, în Sibiu și București. Lansările de carte vor avea loc în luna octombrie; pe 24 octombrie – la Sibiu, la Bucher Café Erasmus, apoi în județul Mureș, la Luduș, într-un eveniment organizat de Radio Transilvania, iar a treia lansare de carte va fi în Cluj-Napoca, pe 26 octombrie, la Teatrul „Magic Puppet”, de la ora 14.00. Iar, mai apoi, în noiembrie, la Târgul de Carte Gaudeamus, la Romexpo, în București.

În prefața cărții, actrița Anca Similar vorbește despre cartea lui Dan Boldea ca despre o carte surprinzătoare și extrem de profundă, lăuntrică, aceasta spune: „Pentru Dan Boldea scrisul este o formă de alchimie, iar, în această ipostază, Dan Boldea este efervescent. Folosește limbajul nu doar clinic, ci și puternic evocator, transformă cuvintele în emoții, propozițiile în imagini, fiecare „track” este surprinzător, tocmai pentru că nu urmează „track”-ului anterior, nu are legătură cu el, dar acest fragmentariu funcționează ca un întreg. Veți descoperi nu doar gânduri organice și lăuntrice despre arta teatrului, ci și complexitatea unui copil-adolescent-tânăr băiat care refuză să fie ferecat în categorii simple și care ne dezvăluie o perspectivă autobiografică care lucrează cu un scalpel la relația sa cu părinții lui.”

Până pe data de întâi octombrie, cartea poate fi găsită la preț un preț special la standul Casa Cărţii de Ştiinţă din Piața Unirii, în Cluj-Napoca, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania – ediția IX. Porțile festivalului sunt deschise zilnic între orele 10.00 și 21.00

Mai multe detalii despre autor

Dan Boldea (n. 1996, Tg.-Mureș) este dramaturg, actor și muzician român. A absolvit cu dublă specializare, atât ca actor, cât și ca dramaturg, Facultatea de Teatru și Film din Cluj, și a participat la cursuri de specializare în U. K., America de Nord și Franța. A jucat în filme, precum „Toni și prietenii săi”, regia lui Ion Indolean, și în spectacole, precum: „Fragil”, în regia Dianei Aldea (Cluj-Napoca), „The promised asparagus”, în regia Selma Böhmelmann (Berlin). Printre premiile obținute: Premiul Excellentia, din partea Universității Babeș-Bolyai, pentru întreaga activitate academică, Premiul pentru Cel mai bun spectacol, oferit de STS București pentru spectacolul „Disneilend”, dar și alte nominalizări importante la festivaluri internaționale de film, pentru documentarul „Rutina unui actor”, în regia lui Robert Kocsis. A jucat și în diverse spectacole internaționale, la Berlin și în Minneapolis, la Patrick’s Cabaret. Din anul 2022, și-a orientat domeniul de interes și cercetare asupra teatrului și filmului documentar, a publicat diverse articole de cercetare în reviste internaționale, precum Skenè. Journal of Theatre and Drama Studies, Italia. A participat, de asemenea, la diferite conferințe internaționale (conferința organizată de The International Federation For Theatre Research).