Vineri, 14 iunie, de la ora 20.45 publicul iubitor de filme este invitat la Gala de Deschidere a celui mai mare festival de film din România: Transilvania International Film Festival (TIFF), care se află la ediția a 23-a. Gala va avea loc, ca de obicei, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Cinefilii vor urmări în premieră în România, în inima Clujului și pe cel mai mare ecran din festival un film îndrăzneț și excentric: „Dogman” (Franța, 2023), regizat de legendarul cineast Luc Besson (La Femme Nikita, Léon: The Professional, The Fifth Element).
În „Dogman” joacă actorii: Caleb Landry Jones, Jojo T. Gibbs, Christopher Denham, Clemens Schick și Grace Palma.
Construit ca un puzzle, filmul recompune, prin flashback-uri, destinul tragic al lui Doug, un tânăr care în copilărie a fost aruncat de tatăl său abuziv în cușca câinilor de luptă pe care îi antrena. În loc să-l sfâșie, aceștia devin familia lui. Ani mai târziu, acesta dă spargeri în apartamentele unor oameni bogați, ajutat de o armată de companioni canini pe care îi numește „copiii lui” și performează într-un club de cabaret.
«Cum reușește cineva să supraviețuiască (după o traumă) și ce face cu acea suferință? Am vrut să explorez asta în „Dogman”. Suferința e ceva ce avem în comun cu toții, iar singurul antidot împotriva ei este dragostea. Societatea nu te va ajuta, dar dragostea te poate vindeca.» – Luc Besson
„Dogman” este distribuit în România de Transilvania Film.
Biletele se pot cumpăra online, de AICI.
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
