Ediția a cincea a Cluj Folk Fest a avut loc in weekendul proaspat incheiat, 23 – 25 mai, la Campingul Colina, din capătul cartierului Mănăștur. Programat initial in aer liber, festivalul a fost mutat prompt de catre organizatori „indoor”, datorită vremii ploioase și reci. Cu tot acest inconvenient, organizatorii pot spune fără exagerare că atmosfera a fost superbă, pe alocuri incendiară, mai ales la concertul trupei White Mahala.
White Mahala, Alexandru Andrieș si Sarmalele Reci au susținut recitaluri de senzație. Lună Amară a readus atmosfera de folk alternativ acustic la Cluj. Pe lângă acestea, Festivalul Cluj Folk Fest a lansat o melodie compusă în cadrul celei de a treia Tabere Folk, care a fost intepretată cu succes pe scenă.
Circa 800 de fani ai folk-ului au participat activ la concerte.
În cele două trei zile de desfășurare s-au savurat sonorități folk într-o atmosferă extrem de relaxată. Concertele artiștilor au fost apreciate de participanți.
Ca noutate, fiind o editie aniversară, a cincea, Cluj Folk Fest a mai adaugat o zi în plus de festival față de editiile trecute. Astfel, au fost trei zile de concerte. De asemena în 20 – 23 mai a avut loc editia a doua a „Taberei Folk”, cu seminarii și „workshop”-uri pe diverse teme din „showbizz”, pentru cei înscriși în „Tabără”, iar vineri, 23 mai, a avut loc, în Piata Muzeului, „Concursul National de Talente”, aflat la editia a patra. Cei înscriși în „Tabărîă” au compus și înregistrat o melodie cântată pe scenă, în ultima zi a festivalului și care e cerută deja să fie difuzată într-o emisiune de „folk” de la un radio national.
Cluj Folk Fest a adus în fața publicului concertele artiștilor: Cosmin Vaman si Alexandra Andrei, Cristi Dumitrascu si Planul B, Țapinarii, White Mahala, Alma Lorena (câștigătoarea Concursului „CFF” 2024, Premiul Publicului), Nicu Zotta, Dan Vana, CALenDAR, Catalin Stepa, Alexandru Andries, Vlad Parau, Arhivers (câștigător al Concursul „CFF ” 2024), Lună Amară si Sarmalele Reci.

În prima seară de festival surpriza a fost grupul White Mahala care a avut un recital dinamic în cadrul căruia publicul a cântat și a dansat în fața scenei tot concertul, intr-o atmosfera explozivă.
În a doua zi de festival, muzicianul veteran Alexandru Andries a demonstrat, alături de trupa sa, dacă mai era nevoie, ce valoroasă este muzica lui. Andries are 50 de ani de scenă, fiind unul din cei mai valoroși muzicieni care a concertat în istoria Cluj Folk Fest.
Festivalul a fost închis de două recitaluri de mare calibru al clujenilor de la Lună Amară și al bucureștenilor de la Sarmalele Reci, reveniți după un timp îndelungat în concert la Cluj-Napoca. Hiturile celor două trupe au fost cântate la unison de public.
Concursul Național de Talente
Ediția a patra a „Concursului Național de Talente” a fost câștigat de Alina Covaci – „Trofeul Juriului” iar „Premiul Publicului” a revenit Anidei Băbțan. Ambele concurente vor sustine un recital în ediția din 2026 a festivalului.
«Suntem bucuroși de succesul acestei ediții, în acest loc superb, Camping Colina, foarte aproape de oraș și totuși în afara lui, un loc perfect pentru acest gen muzical. Suntem mulțumiți de atmosferă și mai ales de cum s-a simțit publicul și de concertele foarte bune la care am asistat, cu artiști care au prezentat cele mai diverse stiluri de „folk”. Vom organiza și ediția din 2026 si ne dorim ca festivalul să se consolideze și mai mult. De asemenea, ne bucurăm ca am învins obstacolele logistice din cauza intemperiilor și am putut tine festivalul», au spus organizatorii.
Cluj Folk Fest este un festival înființat acum cinci ani cu scopul promovării acestui gen muzical și al artiștilor care cântă muzică „live”, dar și pentru promovarea de valori pozitive în comunitate cum ar fi apropierea de natură. Festivalul a găzduit până acum doua ediții „indoor” cu 25 de concerte cu artiști naționali cunoscuți, si trei ediții „open-air” și a organizat patru ediții din „Concursul Național de Talente”, plus două ediții din „Tabăra Folk”.
Evenimentar a fost partener media al Cluj Folk Fest 2025.

