Nu mai puțin de 29.000 de petrecăreți au ajuns miercuri, 19 iulie, la prima din cele cinci zile ale festivalului Electric Castle, aflat la a noua diție. Prima zi a festivalului a însemnat redescoperirea domeniului Bánffy, cu toate surprizele pregătite de organizatori și, de dragul tradiției, prima ploaie, scurtă dar suficientă pentru a păstra atmosfera proaspătă până târziu în noapte.

„Reel Party” by BT, petrecerea de „încălzire” a festivalului, a umplut spațiul din fața scenei Hangar cu oameni dansând pe cele mai populare piese din social media, mixate de DJ Yoda. O parte dintre acestea s-au regăsit și în cele peste 10.000 de stories postate „Home sweet home”, mesajul care i-a întâmpinat pe cei din festival pe panoul ce a devenit, oficial, cel mai instagramabil loc din festival. Remixul  „The Next Episode”, care i-a adus DJ-ului San Holo peste 300 de vizualizări pe Youtube, s-a auzit și în show-ul susținut de artistul olandez, pe aceeași scenă.

Începând de joi, toate cele 12 scene ale festivalului se deschid, iar primii headline-ri vor fi prezenți pe Scena mare. După 4 zile de călătorie dinspre Africa de Sus și 14 ore de montaj pe scena din Bonțida, echipa lui George Ezra este pregătită să ofere un show complet, începând ora 22:00. Tot pentru prima data în România, artistul multi-premiat cu Grammy Macklemore, aduce un album nou-lansat și un show de neratat la miezul nopții.

Printre cei mai importanți artiști ai zilei sunt și The HU, pionierii scenei muzicale mongole, trupa americană de darkwaveBoy Harsher, Emma Ruth Rundle, una dintre cele mai talentate cantautoare din underground-ul american, care promite să fie o revelație a acestei ediții pe scena „Backyard”.

Se dă startul și EC Talks by E.On care, unde  Alexandru Negrea, trainer în digital marketing care deschide discuția despre Inteligența Artificială în marketing și comunicare, iar Dumitru Gorzo, artistul care stârnește controverse prin viziunea sa parodică asupra problemelor societății românești. Programul complet al EC Talks este disponibil pe site-ul festivalului.

Bilete de o zi pentru cea de-a 9-a ediție a Electric Castle sunt în continuare disponibile pe www.electriccastle.ro