Studenții de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (F.S.P.A.C.), din cadrul Universității Babeș – Bolyai organizează un eveniment caritabil special: Hands for Paws”, ai cărui protagoniști și beneficiari sunt tinerii și cățelușii din grija lor. Sâmbătă, 25 aprilie va fi o zi plină de energie pe malul Someșului, unde distracția se împletește cu faptele bune.  Locul evenimentului este Cotton Club.

În cadrul evenimentului „Hands for Paws” va fi muzică live, competiție de „Beerpong” și ateliere de pictură. De asemenea, va fi o zonă dedicată pentru „piercing”, care va funcționa pe bază de donații. Mai mult, va putea fi găsit un stand de vederi speciale pe care le puteți trimite celor dragi chiar de acolo. Evenimentul are loc între orele 14.00 – 22.00.

Standul Asociației pentru Salvarea, Îngrijirea și Protecția Animalelor (A.S.I.P.A.) va aduce  accesorii simpatice pentru căței și nu numai, care vor putea fi achiziționate în schimbul unei donații.

De asemenea, va fi organizată o tombolă cu premii atractive, gata să ajungă la norocoșii care aleg să susțină cauza organizatorilor.

Cea mai mare surpriză vor fi cățeii care vor fi gata de mângâiat.

Invitatul special va fi specialistul în comportament canin de la „URBAN DOG SOCIETY”, Ioana Domuța, care va ajuta cu drag publicul pentru a răspunde la întrebări și pentru a oferi sfaturi prețioase despre cum să înțelegeți mai bine limbajul și nevoile prietenilor voștri necuvântători.