Pe 22 noiembrie 2025, „Machines Venue”, de pe strada Republicii, din cartierul clujean Zorilor, devine scena unei întâlniri muzicale în premieră: „Pinholes”, „Fluturi pe Asfalt” și „Nava Mamă”. Aceste trei nume sunt unele dintre cele mai reprezentative trupe ale scenei alternative românești  și vor susține un concert comun, pentru prima dată împreună, într-un format special creat pentru această ocazie.

Această colaborare nu este doar un „line-up” de concert, ci o declarație de identitate artistică comună, născută din respect reciproc și o viziune similară asupra muzicii ca formă de introspecție, catharsis și reconectare. Cele trei trupe au reușit, de-a lungul anilor, să creeze comunități solide în jurul unui sound ce oscilează între alternativ, post-rock, ambiental, cinematic rock, fiecare cu o estetică distinctă, dar complementară.

Succesul acestui eveniment a fost imediat vizibil: la toate cele trei concerte din turneu primele categorii de bilete au fost „sold out” în doar câteva ore de la lansare, ceea ce confirmă așteptarea și entuziasmul publicului pentru această formulă muzicală inedită.

Cine sunt cele trei trupe?

– „Pinholes” (București) –  explorează dimensiuni emoționale adânci printr-un amestec matur de „rock” alternativ, lirism melancolic și rafinament sonor. Cu albume bine primite de public și critici deopotrivă, trupa și-a consolidat reputația de formă artistică vie, aflată mereu în transformare;

– „Fluturi pe Asfalt” (Cluj-Napoca) – aduce un aer cinematic, cu un „post-rock” atmosferic, tensionat și eliberator, în același timp. Fiecare concert e o călătorie în sine, în care sunetul vorbește acolo unde cuvintele se opresc;

– „Nava Mamă” (Iași) – propune un univers propriu, în care nostalgia, fragilitatea și forța interioară se întâlnesc într-un sound fluid, captivant, cu versuri ce ating teme profunde și personale.

Mini-turneul are loc în trei orașe:

– București – 20 noiembrie @ „Control Club”;

– Iași – 21 noiembrie @ „Urbana”;

– Cluj-Napoca – 22 noiembrie @ „Machines Venue”.

Biletele de intrare la concerte sunt disponibile exclusiv AICI.

Ritmul vânzărilor din primele zile arată clar: această întâlnire muzicală este mai mult decât un eveniment – este o dorință.

Evenimentar este partener media al concertului „Pinholes”, „Fluturi pe Asfalt” și „Nava Mamă”  de la Machines de la „Machines Venue” Cluj-Napoca.