Proiectul expozițional „Hysteria”, semnat de tânăra artistă Alexandra Brînzac, propune teme precum sfidarea normelor impuse de societățile patriarhale, redefinirea simbolismului asociat cu corpul feminin, cât și efectele pricinuite de lipsa de integrare a educației sexuale în România. Expoziția „Hysteria” a fost vernisată marți, 28 mai, la ora 19.00, în cadrul Expo Maraton, de la Galeria Casa Matei Corvin, din cadrul Universității de Arte și Design (UAD). Expoziția poate fi vizitată până joi, 30 mai.
Prin revendicarea simbolurilor feminității și prin provocarea tabuurilor social, proiectul urmărește să inspire femeile să își îmbrățișeze corpul și identitatea fără prejudecăți, confruntând mediul și normele sociale care perpetuează obiectivitatea, stigmatizarea și îndoiala de sine.
Înrădăcinate în narațiuni personale și comentarii sociale, lucrările expuse reprezintă un testament al solidarității feminine, încercând să stârnească interesul referitor la lupta permanent a femeilor pentru efalitatea de gen, autonomia corporală și emanciparea de sub presiunea așteptărilor societății.
Prin revendicarea simbolurilor feminității și prin provocarea tabuurilor sociale, proiectul încearcă să le ofere femeilor posibilitatea de a-și îmbrățișa corpul și identitatea fără rușine sau judecați.
Expunerea, conștientizarea și determinarea cunoștințelor despre sănătatea femeilor este puternic militate prin aceste lucrări, aruncând lumina asupra problemelor legate de accesul la îngrijire, educație și determinanții sociali ai sănătății.
Proiectul urmărește totodată să prezinte o narațiune a rezistenței împotriva standardelor opresive ale frumuseții idealiste.
Atingerea titlului „Hysteria” reprezintă o invitație deschisă către o călătorie de cercetare și informare, acționând ca o declarație împotriva opresiunii, mitologizării și a nedreptăților pe care femeile le-au îndurat de-a lungul istoriei, servind ca o dură reamintire a faptului că, pentru multe femei, condițiile au rămas neschimbate.