Pe 4 aprilie 2026,în Parcul Feroviarilor, Pavilionul Tinerilor din Cluj-Napoca va găzdui „FAST Expo”, un eveniment dedicat tehnologiilor viitorului și oportunităților din domeniul spațial și aerospațial. Organizat de „ROSPIN” (Romanian Space Initiative), prin intermediul filialei „ROSPIN” Cluj, evenimentul aduce publicul mai aproape de inovație, știință și de inițiative relevante din comunitatea „STEAM” (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică).
Pentru a îmbina energia fizică cu explorarea științifică, ziua va debuta în forță, de la ora 9.00, cu „SPACE RUN” by „ROSPIN”. Acest cros de 5 kilometri este o invitație deschisă pentru comunitate de a da startul unei zile dedicate științei prin sport. Înainte de a lua startul, alergătorii vor avea parte de o încălzire specială inspirată din programul oficial „Train Like an Astronaut” dezvoltat de „NASA” și „ESA”, experimentând modul în care se pregătesc fizic astronauții. Înscrierile la cros se fac prin completarea formularului official AICI aici, până la data de 28 martie. Locurile sunt limitate, iar taxa de participare constă într-o donație de 80 RON, care include „kit”-ul de participant.

După trecerea liniei de sosire, „FAST Expo” propune publicului o experiență interactivă, în care știința și tehnologia devin accesibile prin demonstrații, prezentări și întâlniri cu inițiative relevante din comunitatea locală, între orele 11.00 – 18.00. Pe parcursul zilei, participanții vor putea descoperi oportunitățile oferite de domeniul spațial și aerospațial prin „ROSPIN”, vor explora procesul de construcție a roboților alături de echipe locale „FIRST Tech Challenge”, vor afla mai multe despre mobilitatea sustenabilă prin proiectul „SOLIS”, despre mașina de Formula Student a celor de la „ART TU” și despre modul în care datele satelitare contribuie la transformarea agriculturii, cu sprijinul „CO2 Angels”.
Evenimentul reunește, de asemenea, companii și „hub”-uri din mediul tehnologic, precum „Cadran Technologies”, „IT Labs”, „Cluj Startups” și „Smart RobotX”, organizații și comunități studențești și culturale, precum „Asociația Studenților Fizicieni” din UBB, „Google Developer Groups” UTCN și UBB, „Organizația Studenților Pentru Natură”, „astROmania”, „Coțmic” și „Societatea Română pentru Astronomie Culturală”, precum și echipe tehnice și de cercetare, între care „RIVER Rover”, „Redshift Aero”, „Robotics and Nonlinear Control” (ROCON), „SeaClear 2.0”, „ACTRIS-UBB”, „Shobolinsky”, „BattleLab Robotica” și mulți alții, care își vor prezenta activitatea și contribuția la dezvoltarea comunității științifice și tehnologice.
Evenimentul va include și o serie de prezentări scurte susținute de profesioniști din sectorul spațial, care vor aborda subiecte precum analiza meteoriților, rolul sateliților în viața de zi cu zi și utilizarea datelor satelitare pentru îmbunătățirea mediului urban. În același timp, „FAST Expo” își propune să creeze punți între domeniul spațial și alte arii științifice și creative, prin observații astronomice, expoziții de astrofotografie și demonstrații din biologie, fizică, matematică, inteligență artificială și informatică.
Adresat publicului larg, „FAST Expo” este gândit ca un eveniment accesibil tuturor categoriilor de vârstă. Oportunitățile prezentate de organizațiile și companiile partenere se adresează în special elevilor, studenților și tinerilor profesioniști interesați de domeniile „STEAM”, în timp ce componenta interactivă a expoziției și crosul de dimineață oferă o experiență atractivă pentru familii, copii și toți cei interesați de mișcare, viitorul tehnologiei și al explorării spațiale.
