Institutul Francez din România prezintă cea de-a 29-a ediție a Festivalului Filmului Francez – Échos, care va avea loc între 20 și 30 martie 2025, atât în București, cât și în alte 11 orașe din țară precum Arad, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.  Deschiderea oficială de la Cluj are loc joi 20 martie ora 20.00 cu filmul biografic și muzical „Monsieur aznavour”, nominalizat la mai multe categorii la „Premiile César” 2025.

Tema din acest an a Festivalului, „Échos” / „Ecouri”, explorează modul în care poveștile și imaginile rezonează de-a lungul generațiilor. Transmiterea din generație în generație, relațiile, memoria și reînnoirea se află în centrul unei selecții care pune sub semnul întrebării epoca noastră și transformările sale. Biletele de intrare la proiecții costă 25 de lei și se pot achiziționa de AICI.

Festivalul Filmului Francez ajunge la Cinema Victoria între 20 și 23 martie.

Cea de-a 29-a ediție aduce la Cinema Victoria din Cluj-Napoca 13 filme franceze recente, fiind un moment de referință al seriei de evenimente culturale organizate în sezonul „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ, parte a sărbătoririi centenarului Institutului Francez din România.

„Échos” / „Ecouri” – tema ediției din acest an – aduce pe marele ecran filme care explorează modul în care poveștile și imaginile rezonează de-a lungul generațiilor. Programul cuprinde șapte filme aclamate de critici și de publicul francez deopotrivă, patru filme un parcurs festivalier impresionant în competiția tinerelor talente și 2 filme pentru copii și familii.

Programul Festivalului Filmului Francez Cluj-Napoca

JOI, 20 martie

–  ora 18.00 – Le roman de Jim;

–  ora 20.00 – Monsieur aznavour;

VINERI, 21 martie

– 17.30 – À son image;

– 20.00 – Leurs enfants après eux;


SÂMBĂTĂ, 22 martie

– 11.00 – Bambi, L’histoire d’une vie dans les bois;

– 13.00 – Mon inseparable;

– 15.00 – Diamant brut;

– 17.30 – Trois amies;

– 20.00 – Jour avec le feu;

DUMINICĂ, 23 martie

– 11.00 – Sauvages;

– 13.00 – Rabia;

– 15.00 – Hiver à Sokcho;

– 17.30 – Vingt Dieux.