„Noaptea Muzeelor” se va desfășura în data de 18 mai în  Cluj-Napoca, iar tot orașul este invitat la o plimbare nocturnă plină de surprize. Muzeele, centrele culturale și galeriile universităților își vor deschide porțile până în miez de noapte și îi vor aștepta pe curioși să le treacă pragul.

Clujenii sunt invitați să facă parte din călătoria culturală urbană „Noaptea Muzeelor” 2024, unde fiecare pas al lor va fi călăuzit către noi povești și aventuri. Publicul va avea parte de expoziții diverse de artă, fotografie, expoziții științifice și istorice, acompaniate de o gamă variată de evenimente muzicale, teatrale și nu numai, începând cu ora 18.00.

Organizatorii vor reveni cu informații detaliate despre instuțiile participante și despre programul evenimentului.

„Rețeaua Națională a Muzeelor din România” este partenerul oficial al evenimentului la nivel internațional și coordonează organizarea acestuia în România și promovarea sa. Evenimentul „Noaptea Muzeelor” este coordonat la nivel local de „Centrul de Cultura Urbană” al Primăriei Municipiul Cluj-Napoca.