Hara, una dintre cele mai longevive și active trupe din România a lansat lansat o nouă piesă. Plină de exuberanță, cu un ritm alert și o combinație surprinzătoare de instrumente și tehnici, printre care DJ și vioară, piesa aduce în prim-plan bucuria pe care o putem descoperi în orice zi, chiar și când ne certăm cu cineva în trafic.

«Mergeam pe stradă și în decurs de un minut am auzit de vreo cinci ori „îi bine!”. Și apoi, cineva și-a întrebat prietenii „Îi bine?”. Atunci mi-a venit în minte replica bunicilor : „Îi bine dară!”.  Întâmplarea a deschis instant un canal de inspirație atât de puternic încât până a doua zi aveam deja scrise toate versurile piesei. Noi atunci trebuia să intrăm în studio să înregistrăm altă piesă, dar l-am sunat pe Ucu (n. red: Ionuț Marina, producătorul trupei Hara) și i-am spus că facem o altă piesă! Ucu a ascultat ideea și a zis: Îi foarte bine!», își amintește Flavius Buzilă, solistul trupei Hara.

Piesa a fost înregistrată în această vară, iar videoclipul e filmat integral în Cluj săptămâna trecută, pe străzile din zona centrală și la Baza Sportivă „La Terenuri” din Mănăștur, unde s-a adunat spontan un mare grup de oameni care au aplaudat și au cântat cu membrii trupei la filmări.

În cadrul videoclipului apare și o scenă din trafic, inspirată și ea din fapte reale.

«Eram în mașină cu un prieten din Cluj și cu un coleg din Constanța. Prietenul din Cluj a avut un schimb de replici foarte calm la un moment dat cu cineva în trafic, apoi s-a întors spre noi și ne-a spus: „No, a trebuit să îl cert un pic!” Colegul din Constanța a râs în hohote zicând: „Pe bunee, mă? Așa frumos vă certați voi pe aici?”», mai spune Flavius Buzilă. 

De pus pe repeat

Solistul trupei Hara declară că atunci când a scris versurile piesei, a avut în minte vechiul stil ardelenesc în care totul „îi bine”, indiferent de situație. «Avem vorbele noastre cu „În tot răul îi și-un bine”, „Cu treabă bună le facem pe toate!” sau, cum spunea bunicul, „Lasă că bine-a fi!”. Poate pentru unii pare ușor naiv, dar de fapt vorbele astea conțin o mare înțelepciune, de care azi vorbește toată industria motivațională și fizica cuantică: tu ești co-creatorul realității tale și dacă te programezi cu credință să fie bine, atunci clar până la urmă îi bine. 

Orice problemă are o soluție era vorba preferată a fiicei mele când era mică. Și de multe ori, când mi-e greu, mă gândesc la asta și mă ajută mult. Am avut norocul să am în familie mulți oameni pozitivi și cu un simț al umorului foarte bine dezvoltat. Și am văzut pe viu cum făceau să fie bine, trecând peste probleme cu mult umor și o mentalitate pozitivă. 

E mult stres astăzi și simt că luăm totul mult prea în serios, iar asta nu ne face bine. Cu piesa aceasta îmi doresc să le dăm oamenilor o doză tare de energie, să realizeze că, până la urmă, „Viața e frumoasă, bro!” dacă știm să ne-o facem așa», afirmă Flavius Buzilă. 

În videoclip apar și umoristul Nicu Bendea, omul de radio Cristi Hrubaru și DJ Tonny.

«Când am vorbit prima oară despre ideile din videoclip, la faza cu cearta din trafic m-am gândit instant la Nicu Bendea. Un ardelean get beget, cu o „față” foarte potrivită. Cu Nicu am mai colaborat într-un film și la spectacole și de atunci ne leagă o frumoasă prietenie. 

Mai apoi, versul „Merge piesa asta  pe repeat” m-a dus cu gândul imediat la Cristi Hrubaru, stând la butoane la radio. I-am spus ideea și i-a plăcut imediat. Ne-am și amuzat că vorba lui este „bro”, iar după ce a ascultat piesa a zis: „Mă, tu te-ai gândit la mine când ai scris-o!”. 

Pe DJ Tonny l-am descoperit la festivalul „La Dolce Vita”, vara asta. Mi-a plăcut mult energia lui, a magnetizat publicul pur și simplu. E un om frumos și un super profesionist. Voiam o nebunie pe partea aceea din piesă și ne-am lăsat purtați de „flow”-ul piesei; am început să ne jucăm cu scratch-urile și cu ceva drum’n’bass, iar Mihai a luat vioara și a intrat în horă imediat», a mai povestit Flavius Buzilă. 

Piesa „Îi bine” va putea fi ascultată live, în premieră națională, la festivalul Cluj Symphony Experience, care va avea loc în 4 – 6 octombrie în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj. La festival, trupa va fi acompaniată de orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania. De altfel atunci va avea loc cel mai mare concert din cariera trupei – Hara Simfonic. 

„Va suna senzațional! Noi am folosit linii de orchestră și pe înregistrarea piesei noi, deci am testat efectul. Va fi o nebunie, abia așteptăm concertul, să strigăm cu mii de oameni că îi bine!”, anunță Flavius Buzilă, solistul trupei Hara și totodată organizatorul Cluj Symphony Experience.

Ultimele șanse pentru Cluj Symphony Experience, simfonia experimentelor muzicale 

Ultimele abonamente și bilete la festival sunt disponibile AICI.

Până acum au fost cumpărate peste 70% din numărul disponibil de tichete de acces, așadar cei care doresc să participe ar face bine să se grăbească:

„Îi așteptăm pe iubitorii de experiențe muzicale spectaculoase să-și ia de acum bilete sau abonamente, dacă nu au făcut-o deja. Suntem la peste 70% din capacitate ocupată și nu putem garanta că vor mai fi tichete disponibile și la fața locului. Interesul e mare, lucru care ne bucură mult, iar noi vrem să putem oferi experiențe faine tuturor, așadar dacă vreți să veniți, acum e cel mai bun moment să vă hotărâți”, anunță organizatorii Cluj Symphony Experience.

Festivalul propune o rețetă unică de muzică „rock” și „pop”, iar trupele urcă pe scena principală acompaniate live de orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania.

Capete de afiș sunt: Subcarpați Simfonic, Trupa Hara Simfonic, Deliric & Silent Strike Simfonic, Holograf Simfonic, Lupii lui Calancea & Surorile Osoianu Simfonic, Bosquito Simfonic. În plus, va exista și o scenă a experiențelor muzicale, precum și zone dedicate, ateliere, experiențe inedite, jocuri și provocări, timp de trei zile, în Parcul Etnografic din Cluj. 

Intrarea copiilor până în 14 ani inclusiv e gratuită, la fel și în cazul animalelor de companie. 

24 de ani de pop-rock & recunoaștere internațională pentru Trupa Hara

Luna trecută, trupa Hara a fost declarată câștigătoare și a impresionat peste hotare. „Rollercoaster” a fost piesa preferată la categoria „European Folk” de juriul prestigioasei competiții muzicale „InterContinental Music Awards”, concurs care a avut loc în Statele Unite ale Americii și unde au participat în acest an artiști din toată lumea. 

Singura formație din România care s-a calificat în finală a fost Hara, care mai apoi, în cadrul unei festivități grandioase a fost anunțată că e cea mai bună la categoria „European Folk”.

De 24 de ani, trupa Hara cântă și încântă publicul cu stilul lor inconfundabil pop-rock, cu melodiile „Totaya Ye”, „Ce ți-aș face”, „Cine”, „Ne vedem la Cluj” sau „Muro Shavo”.

Hara s-a înființat în Cluj-Napoca în anul 2000. Membrii actuali ai formației sunt Flavius Buzilă (voce, chitară), Nunu Racris (tobe), Andrei Bălașa (chitară), Mihai Andrițcu (vioară), Matei Puscaru (bass), Andrei Stoi (tobe, percuții).

Trupa Hara nu e la primele ei succese internaționale. Anii trecuți, două piese ale trupei Hara au fost declarate câștigătoare în cadrul Song of the Year VH1 USA, acesta fiind unul dintre cele mai importante concursuri muzicale internaționale din Statele Unite. Membrii acesteia pregătesc acum intens pentru cel mai mare concert al lor, Trupa Hara Simfonic, care va avea loc în 4 – 6 octombrie în cadrul festivalului Cluj Symphony Experience, în Parcul Etnografic.