Cele mai de succes filme palestiniene din ultimii ani, realizate de cineaști palestinieni importanți, vor putea fi văzute la cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) din România. Evenimentul are o ramură la Cluj-Napoca, unde duminică, 28 aprilie vor fi proiectate trei filme din festival.

Festivalul Filmului Palestinian este organizat de Centrul Cultural Palestinian Mahmoud Darwish – în parteneriat cu Ministerul Culturii din Palestina și Ambasada Statului Palestina în România – și își propune să ofere publicului din România şansa de a descoperi atât vitalitatea cinematografiei palestiniene (reprezentată de cineaşti răspândiţi în întreaga lume), cât şi realităţile socio-culturale şi istoria palestinienilor prin reprezentarea cinematografică și prin întâlniri cu cineaști.

Bilete se pot achiziționa online, AICI, sau de la casieria cinematografului Victoria, la prețul de 20 de lei.

Programul proiecțiilor de la Cluj-Napoca  

Duminică, 28 aprilie 2024, Cinema Victoria

– 15.00 – „Foragers” (Regia: Jumana Manna) | documentar | 65 min. | Palestina 2022;

– 17.00 – „Bye Bye Tiberias” (Regia: Lina Soualem) | documentar | 82 min. | Franța, Belgia, Palestina, Quatar 2023;

– 19.30 – „Alam” (Regia: Firas Khoury) | dramă | 104 min. | Franța, Tunisia, Palestina, Quatar, Emiratele Arabe Unite: Proiecție urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri oline cu regizorul filmului, Firas Khoury.