Jazz in the Park Competition, cel mai important concurs din Estul Europei dedicat trupelor de jazz și-a selectat trupele finaliste care vor urca pe scenă în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca, în perioada 19 – 21 septembrie 2025. Deși inițial erau prevăzute 12 locuri în finală, nivelul ridicat a celor înscriși a convins juriul să selecteze 14 trupe, alese din cele 308 înscrieri venite din 50 de țări, un record absolut pentru competiție.

«Jazz in the Park Competition crește de la an la an, iar nivelul la care am ajuns în 2025 este impresionant. Am depășit și anul acesta recordul de trupe înscrise în concurs, iar juriul a fost nevoit să crească pentru al doilea an la rând numărul trupelor finaliste. E o situație frumoasă, zicem noi și cele 14 concerte din „Parcul Central”  sunt de pus în calendarele clujenilor.», a declarat managerul  Jazz in the Park Competition, Denisa Dan.

Trupele finaliste vin în Cluj din Spania, Franța, Norvegia, Italia, Ungaria, Slovacia, Polonia, Germania, Olanda. Dintre cele 14 formații care au ajuns în finală, patru sunt din România:

– Benjamín Aedo y Grupo (Spania) – Jazz, fuziune și povești muzicale cu rădăcini sud-americane. Grupul explorează ritmuri și sunete inspirate din folclorul latino-american, pregătind albumul Amigos de un río plateado pentru 2025;

– Chiral (România) – Un mix proaspăt de „R&B” alternativ, „soul”  și „jazz”, născut chiar în inima Transilvaniei, un sunet care combină groove, emoție și armonii suave – actual și atemporal în același timp;

– Diximus & The Space Nebula (România) – Cvartet de jazz modern care combină „jazz”-ul cu muzica clasică, folclorul și „world music”. O explorare muzicală a „galaxiilor sonore”;

– Jean Saint Loubert Bié Trio (Franța) – „Jazz” modern, influențe „world music” și texturi electronice. Muzică intimă și ambientală, cu parfum nostalgic;

– Julian Haugland Quartet (Norvegia) – „Jazz” melodic, sincer, cu compoziții care pun contrabasul în prim-plan ca instrument solistic;

– JEMMA (Italia) – O trupă plină de energie, cu influențe din „world music”, „jazz-rock”, „fusion”  și „ambient”. Formată din opt muzicieni cu „background”-uri artistice diferite, JEMMA creează un sunet bogat și colorat, care trece de la momente intime la ritmuri tribale și „groove”-uri irezistibile;

– The Lawn Dogs (Ungaria / Slovacia) – „Jazz”, „fusion” și „electronic”, într-un show original, premiat. Compun exclusiv piese proprii, cu focus pe autenticitate și reinvenție;

– LUNAMË (Polonia) – „Jazz”, improvizație și „techno”  într-un mix exploziv și hipnotic, născut din „jam sessions”, în Varșovia;

– MINDTHEGAP Trio (România) – Trio din Transilvania care combină „jazz”-ul cu influențe de muzică de film și „rock progresiv”. „Sound” modern și personal;

– OOMA (Franța) – „Soul”, „jazz” și „trip-hop”. O trupă cu un „sound”  profund și emoționant, condusă de artista irlandeză Tansy Greenlee;

– Sorvina (Germania) – De la „folk”  newyorkez la „hip-hop”  berlinez, cu texte personale și sincere despre identitate și mișcare continuă;

 – Wet Enough!? (Franța) – „Funk”, „rap” și „dance”, într-un „show” exploziv. „Groove”, energie și versuri „smart”, menite să pună publicul în mișcare;

– Zaharenco (România) – „New jazz” românesc, între spontaneitate, construcții clasice și atitudine „rock”. Dramatic și intens, cu compoziții originale;

– ZaZoo (Olanda) – „Jazz”, muzică clasică și electronică într-o combinație „fresh” și inovatoare, cu violoncelul în rol central.

Despre Jazz in the Park Competition

Jazz in the Park Competition este cel mai important concurs de jazz din Estul Europei. Structurat ca festival cu acces liber în „Parcul Central”  din Cluj-Napoca, evenimentul adună mii de oameni pasionați de muzică, veniți să asculte cele mai promițătoare trupe tinere din lume.

Ca de obicei, fiecare zi de eveniment se va încheia cu concerte ale unor invitați speciali.

Evenimentul oferă un fond total de premii de peste 50.000 de euro, fiecare trupă finalistă primind un onorariu garantat de 1.000 de euro și un buget de transport de maxim 1.000 euro. Premiul cel mare este de 5.000 de Eeuro, plus invitația de a cânta în cadrul Jazz in the Park 2026. În plus, artiștii au șansa să fie remarcați de profesioniști din industrie.

Jazz in the Park Competition nu este doar o competiție, ci și un festival prietenos și deschis, cu acces gratuit, care aduce jazzul mai aproape de publicul larg și transformă începutul de toamnă într-o sărbătoare a muzicii și a creativității.