Joi, 24 septembrie, de la ora 18:00, în „Lounge”-ul oficial „FICT”, sociologul Vasile Sebastian Dâncu a susținut conferința „Literatura, autorul și cititorul în era inteligenței artificiale”, urmată de un dialog cu poetul Ion Mureșan. Momentul a marcat și lansarea celei mai recente cărți a profesorului Dâncu, „Literatura în era inteligenței artificiale. Poate AI să fie poet?”, apărută la Editura „Școala Ardeleană”. A rezultat una dintre cele mai neobișnuite întâlniri ale acestei ediții, o discuție în care poezia a fost, literalmente, pusă la test.

O carte născută dintr-o întâmplare

Vasile Sebastian Dâncu a mărturisit că apariția cărții a fost, ca și viața lui, mai degrabă o întâmplare decât un plan: „Această carte este o întâmplare, așa cum viața mea e făcută, în cea mai mare parte, din întâmplări. Rareori îmi fac planuri – trăiesc din bucuriile și surprizele pe care mi le aduce viața. Am vrut să înțeleg cum se naște literatura. Ea se naște în spațiul social.”

Tot el a găsit o asemănare neașteptată între propriul demers și inteligența artificială: «Mă asemăn, într-un fel, cu „AI”-ul. Am încercat mereu să înțeleg regulile, acele forme simbolice care, până la urmă, organizează și orientează viața noastră socială.»

«Despre motivul pentru care „AI”-ul a devenit, pentru el, un subiect urgent: „Mi s-a părut că, astăzi, inteligența artificială este o mare provocare pentru noi, dar și pentru literatură. Se scrie foarte multă poezie cu ajutorul „AI”-ului. M-am gândit că această realitate există deja, chiar dacă nu o vedem.»

Testul „Ion Mureșan”: cum deosebești poezia adevărată

Punctul central al serii a fost un experiment: supunerea unui poem, „Clopotul dus la reparat”, care începe cu versul „În duminica în care nu murise nimeni, clopotul bisericii a crăpat…”, unor criterii pe care Ion Mureșan le-a formulat pentru a distinge poezia „adevărată” de simplul ei „semnal”.

Întrebarea de pornire, așa cum a formulat-o Dâncu, preluând-o de la Mureșan, a fost simplă și tăioasă deopotrivă: „A apărut poezia sau doar semnalul ei?”

Cele cinci criterii discutate pe scenă:

1. Poetul construiește o lume, sau doar enunță o temă? Poezia adevărată construiește o lume. Se naște atunci când lucrurile intră într-un sistem de relații, nu atunci când o temă e pur și simplu enunțată.

2. Imaginea centrală ține textul împreună, sau e doar ornament? Frumusețea izolată a unei imagini nu e o probă suficientă. Imaginea necesară nu decorează tema, ea produce tema.

3. Poemul ne spune ce simt oamenii, sau ne face să simțim asta? Emoția reală apare prin gest, prin ritm, prin absența explicației, nu prin etichetarea unei trăiri.

4. Poemul păstrează contradicția, sau se grăbește să o rezolve? Literatura generată de „AI”, „literatura probabilului”, cum a numit-o sociologul, iubește simetria: totul se rotunjește, totul se rezolvă. Întrebarea rămâne dacă un final deschis generat de „AI” e cu adevărat voința unui autor, sau doar o coincidență.

5. După lectură, se schimbă ceva în viziunea noastră asupra lumii? Singurul criteriu declarat subiectiv: depinde, în cele din urmă, de cititor.

Concluzia serii a fost, poate, cea mai liniștitoare pentru scriitori: „Scriitorului nu i se ia nimic. Un poet care alege și filtrează o singură variantă bună din cele o mie generate de AI va deveni, la rândul lui, valoros.”

„Festivalul Internațional de Carte Transilvania” este realizat în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Evenimentar este și în 2026 partener media principal al „FICT”.