Vineri seară s-a deschis cea de-a treizecea ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), sub deviza “MIRACOL”. Orașul de pe Cibin a devenit gazda celui mai mare eveniment de gen din România, în intervalul 23 iunie – 2 iulie. Sunt așteptați 5.000 de artiști și invitați.
Primul eveniment inclus în program este „Ne jucăm și reciclăm”, o propunere atrăgătoare și interactivă a companiei „Katakrak” pentru cei mai mici dintre spectatori – Piața Mică, de la ora 11.00, cu reluare de la ora 18.00.
De la ora 12.00, pe pietonala „Bălcescu” ascultăm „Fanfara veselă” (Israel), iar de la 12.45, tot acolo, cei de la „Bubble On Circus” (Italia) ne invită la „Miracolul străzii”.
Absolut de neratat este evenimentul care marchează deschiderea oficială a acestei ediții FITS: „O catedrală plină cu orgi” (Elveția, România, Norvegia) de la Catedrala Evanghelică C.A. „Sfânta Maria”, cu începere de la ora 16.00 – O premieră absolută, un concert plin de magie în care sunetele orgilor ne vor purta spre înălțimi nebănuite.
„În măsura imposibilului” este spectacolul pe care publicul de la Sibiu are ocazia unică de a-l vedea înainte de a fi prezentat în selecția oficială de la Avignon și Edinburgh, azi, de la ora 18.00, la „Fabrica de Cultură”, cu o a doua reprezentație sâmbătă, 24 iunie. O producție „La Comédie de Genève”, al cărei text și regie poartă semnătura stelarului Tiago Rodrigues.
De la ora 18.30, cei care preferă spectacolele în aer liber sunt invitați pe strada Cetății pentru „Proiect Moștenirea”, realizat de Mihai Mălaimare în cadrul „Festivalului Statuilor Vivante”. Nu mai puțin de șapte producții ne așteaptă la FITS30 pe Strada Cetății de la ora 19.15 în cadrul acestui proiect: „Ciomagul și Pumnalul” (Universitatea de Arte din Târgu Mureș), „Povești din Hanul Jartierei” (Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru), „Balul Shakespeare” (Universitatea Naţională de Arte ,,George Enescu”), „Triptic” (Departamentul de Arte și Media, Universitatea din Craiova), „Duel – Hamlet, Romeo și Julieta” (Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău), „Muzeul statuilor Shakespeare” (Universitatea Ovidius din Constanța) și „Sărutul” (Universitatea „Lucian Blaga” – Sibiu / Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu).
Tot în prima zi de festival au început și spectacolele din Piața Habermann, la ora 19.00, cu producția „Împreună”, adusă de trupa „ConTakt” (Austria, Germania, Franța), o propunere care ne poartă prin lumi diferite și abordează teme precum vulnerabilitatea, încrederea, blândețea și joaca.
La ora 19.00, Sala Mare a TNRS își deschide porțile pentru publicul FITS cu producția „Inima mea nu-mi mai aparține”, de la Habima National Theatre (Israel), un spectacol al cărui mesaj este plin de compasiune și luptă neîncetată pentru viață și iubire.
De la ora 20.00 s-a ascultat „Gospel” (UK), la Biserica Parohială Romano-Catolică „Sfânta Treime” dar publicul a putut alege și să-l vadă pe Marcel Iureș și colegii săi, în „Creatorul de teatru”, de la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, la Filarmonica de Stat Sibiu.
În Piața Mare, de la 21.15, cei de la „Gratte Ciel” (Franța), au propus un „Cod roșu de acrobații”, apoi publicul s-a putut bucura de cele două concerte susținute de „Judy’s Harmonica Ensemble” (Taiwan, China), la ora 22.00, și „Asociația Vocart” (Monica Anghel, Paula Seling, George Miron & Acapella, Andrei Tudor Band, Cvartetul D’Acord) de la ora 22.15.
Unul dintre cele mai așteptate evenimente de la FITS, spectacolul cu drone și lasere a avut loc în Piața Teatrului, cu începere de la ora 23.30, cu ajutorul celor de la „EVSKY & KLS LASERS”.
De asemenea, publicul este așteptat la toate expozițiile care s-au deschis la FITS. De la ora 17.00, echipa FITS împreună cu președintele festivalului au așteptat curioșii la vernisajul expoziției „FITS30”, la Primăria Municipiului Sibiu (Centrul de Informare Turistică), unde s-au putut admira imagini surprinse în cele 29 de ediții FITS de până acum.
FOTO: Ora de Sibiu
