Sâmbătă seara, în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT), a avut loc lansarea volumului „În căutarea românului perfect”, semnat de Marius Turda. Evenimentul i-a avut ca invitați pe Ciprian Mihali, profesor universitar, și pe Mihai Maci, lector la Universitatea din Oradea. Lansarea a adus în discuție subiecte sensibile legate de istoria României și a abordat teme controversate, precum eugenismul și politicile rasiale din perioada interbelică.
Cartea „În căutarea românului perfect” explorează aspecte puțin discutate ale istoriei naționale, cum ar fi politicile eugeniste și discursurile despre specificul național și degenerare rasială. Marius Turda, profesor de istoria biomedicinei la Universitatea Oxford Brookes din Marea Britanie, analizează aceste idei din perspectiva unei istorii a biopoliticii și a ideologiilor naționaliste din Europa Centrală și de Sud-Est.
Mihai Maci, lector la Universitatea din Oradea, a descris cartea drept „o prismă complexă, pe care trebuie să o înconjori cu atenție, pentru a înțelege cu adevărat ceea ce transparența ei aparentă încearcă să dezvăluie.” Acesta a explicat că problema principală abordată de Marius Turda este legată de identitatea românească, modul în care națiunea și-a construit imaginea de-a lungul timpului, preferând o identitate etnică în locul uneia civice: „Nu am optat pentru o identitate civică nici măcar în 1918, ci am optat pentru o identitate etnică. Această viziune etnică este una exclusivă, epuratoare – națiunea noastră este un fel de ‘noi’ care mereu îi caută pe ceilalți, dar se delimitează de ceilalți.”
Ciprian Mihali, doctor în filosofie și fost ambasador, a subliniat că lucrarea lui Marius Turda este deosebit de importantă pentru că reușește să trateze subiecte delicate cu maximă obiectivitate și echilibru: „Meritul extraordinar al lui Marius este că a putut să trateze lucruri extrem de sensibile cu maximă delicatețe, fără a aluneca în judecăți de valoare. A reușit să meargă pe sârmă în toată această carte, descriind cu exactitate persoane și situații în care politicile eugeniste și ideologiile naționaliste au influențat realitatea.”
Cartea lui Marius Turda reprezintă un demers important în înțelegerea felului în care politicile eugeniste și rasiste au influențat formarea identității naționale în România. Autorul explică faptul că, deși istoria românească evită aceste subiecte, este esențial să le confruntăm pentru a ne înțelege mai bine trecutul și pentru a preveni repetarea greșelilor: „Istoria românească este într-o situație destul de anacronică atunci când vine vorba de subiecte precum Holocaustul. Înțeleg de ce istoricii sunt reticenți, dar trebuie să facem acest pas pentru a ne asuma trecutul și a începe procesul de vindecare națională.”
În intervenția sa, autorul a mărturisit că volumul a avut și un rol personal, reprezentând un proces de catharsis și redescoperire a unor voci și povești din trecut, unele dintre ele regăsindu-se în experiențele bunicilor săi, care au trăit în perioada Austro-Ungariei. „Am scris cartea aceasta pentru mine. A fost un fenomen cathartic care m-a ajutat să mă regăsesc, să regăsesc vocile care au dispărut. Trebuie să ne asumăm trecutul, pentru că așa începe vindecarea națională.”
Gabriel Bota, directorul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, a subliniat importanța acestui volum în peisajul literar și cultural românesc: „O carte-eveniment, o carte care spune foarte multe despre noi înșine, despre ceea ce căutăm sau despre ceea ce nu ne place că am găsit.”
Lansarea volumului „În căutarea românului perfect” a fost un prilej de reflecție asupra identității naționale și a modului în care aceasta a fost modelată de ideologii și politici controversate.
Evenimentar este partener media al FICT.