Ultimul vernisaj din cadrul „Expo Maraton” 2025 are loc joi, 29 mai 2025 cu începere de la ora 19.00. Evenimentul este programat în Galeria Casa Matei și reprezintă a treisprezecea ediție a Competiției de proiecte expoziționale individuale, manifestare organizată de Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca în colaborare cu Galeria Casa Matei, Asociația Universitart și ASUAD, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.
Astfel, iubitorii de artă sunt invitați să vadă și să voteze proiectele semnate de: Denisa-Mihaela Lăcătuș („Foto-Video”, anul III, licență) – „Offset” / Roberta-Maria Neagu („Design”, anul I, master) – „Anxiety” / Bianca-Ioana Balaban („Design textil”, anul II, master) – „Raw”.
Proiectul „Offset”, semnat de Lăcătuș Denisa-Mihaela aduce în prim-plan contrastul dintre promisiunea unei „experiențe artistice” și realitatea industrială, învechită, aproape uitată, care se transformă într-un punct de pornire pentru un act de observație tăcută.

Proiectul masterandei Roberta Neagu – „Anxiety”, propune o animație este inspirată din experiențele personale și explorează anxietatea ca parte a sinelui. Personajul principal trece prin situații apăsătoare, ajungând în final să accepte că anxietatea e o parte din ea însăși.

Bianca Balaban, la rândul său, spune că proiectul său „Raw”, reprezintă o alternativă la textilele convenționale, dar și un parcurs evolutiv ce investighează potențialul biomaterialelor ca formă de rezistență la exces și risipă. Cultivate din plante, alge sau deșeuri organice, materialele devin organisme vii, cu ritmuri proprii, parte dintr-un design care se construiește lent, conștient, regenerativ. Această viziune nu aspiră doar la sustenabilitate ca soluție practică, ci o revendică drept act creativ, critic și necesar. Astfel, textilele nu mai sunt produse, ci procese vii, empatice și responsabile, o formă de dialog cu un viitor posibil.
Organizatorii îi așteaptă pe participanți la vernisaj pentru a vedea lucrările tinerilor artiști și pentru a-i vota. Aceștia le lasă invitația de a lua parte la „Festivitatea de premiere” a ediției a XIII-a a „Expo Maraton” 2025, care va avea loc vineri, 30 mai 2025, ora 18.00 în Sala Mare a Casei Matei.
Marele premiu al competiției din acest an va consta fie într-o vizită de documentare la „Bienala Internațională de Arhitectură” de la Veneția, fie la „Berlin Biennale” și se va desemna pe baza voturilor publicului.
Evenimentar este partener media al „Expo Maraton” 2025.
