Serile de film din cadrul „Cinemateca Minte Forte” au loc lunar, de la ora 18.30 la Insomnia Café & Bistro. Participarea este gratuită, dar se apreciază susținerea spațiului prin consumație și susținerea organizației printr-o donație care să reflecte modul în care activitatea ți-a fost benefică. În 12 februarie la Insomnia Café & Bistro va fi proiectat filmul „Perfetti sconosciuti”.
Cinemateca Minte Forte a luat naștere în 2022 ca un proiect prin care universul sănătății mintale și al dezvoltării personale să fie adus mai aproape de oameni, într-un mod mai plăcut și accesibil. Filmele alese reprezintă un punct de pornire prin care se dorește ridicarea vălului stigmatizării asupra anumitor condiții psihologice și deschiderea la nivel colectiv a discuțiilor despre experiențe comune și dificile de viață.
Fiecare seară de film oferă oamenilor șansa de a explora și de a înțelege diferite experiențe, comportamente, traume și dificultăți psihologice, precum și de a socializa în mod liber și a fi mai aproape de o comunitate cu care pot împărtăși valori și principii comune. În acest sens, la sfârșitul filmului, membrii organizației Minte Forte invită participanții la o discuție liberă despre personajele și acțiunile din film, ghidați fiind în înțelegere de un psiholog membru sau invitat al asociației.
Datorită succesului proiectului în perioada octombrie 2022 – iunie 2023, organizația a decis să dea startul unui nou sezon de filme în septembrie 2023! Acest sezon se extinde până în iunie 2024.
Prin urmare, publicul care vrea să se conecteze mai mult cu el însuși, dar și cu cei din jurul său, în calendarul filmelor pentru 2024, prima proiecție, „Perfetti sconosciuti”, va fi în 12 februarie. Următoarele date pentru proiecții sunt: 11 martie, 15 aprilie, 13 mai și 10 iunie.
Organizația Minte Forte este o asociație non-profit din Cluj-Napoca, înființată în anul 2010, cu scopul de a promova sănătatea mintală prin trei direcții de activitate: educație pentru sănătatea mintală, sprijin pentru menținerea și îmbunătățirea sănătății mintale și dezvoltarea resurselor pentru reziliență.
FOTO: inspirenow.ro