Institutul Francez din România la Cluj-Napoca, în colaborare cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează expoziţia „Louis Laouchez: amprente identitare”, prima expoziţie personală a unui artist caraibian în România, între 25 octombrie și 12 noiembrie 2023.
Vernisajul expoziției va avea loc în data de 25 octombrie, de la ora 18:00, cu participarea directoarei Institutului Francez din România la Cluj, Alexandra Servel, a directorului Muzeului de Artă Cluj, Lucian Năstasă Kovacs, a curatoarei expoziţiei, Cathy Crochemar, a unor reprezentanţi ai Direcţiei pentru cultură din Martinique şi a medicului român stabilit în Martinique, Ciprian Drăgănescu, apropiat al familiei Laouchez.
Povestea lui Louis Laouchez (1934-2016) este povestea unei explorări a identităţii: Povestea unui artist pionier din Martinica ale cărui lucrări vibrante şi expresive vorbesc despre originea populaţiilor de culoare din Caraibe.
Această expoziţie se articulează în jurul conceptului de transmitere, o tematică pe care Louis Laouchez o abordează artistic într-o manieră subtilă şi totodată plină de forţă. Lucrările sale acţionează asemenea unor punţi între culturi şi generaţii, conectând trecuturi şi prezenturi într-un dans frenetic. Poartă în ele atât ecoul strigătului înăbuşit al africanilor răpiţi de pe tărâmurile natale pe vremea negoţului cu sclavi, cât şi strigătul actual al antilezilor care îşi caută rădăcinile. Fiecare tuşă de pensulă şi fiecare lovitură de daltă sunt impregnate de dorinţa de a transmite: poveşti, sentimente, moşteniri, tradiţii.
Opera lui Louis Laouchez e o memorie vie a trecutului şi o reflecţie asupra acestuia. Tablourile sale captivează ochiul şi spiritul, fac publicul să pătrundă în poveşti întreţesute, istorii fragmentate şi emoţii împărtăşite.