Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează, în perioada 8 – 25 februarie 2024, expoziţia „Șevalet în patru”, care reuneşte creația artistelor Flori Bulduș, Vera Dan, Rozalia Moș și Cristina-Gloria Oprișa. Expoziția, care a avut vernisajul joi, 8 februarie 2024, începând cu ora 18.00, valorifică patru discursuri vizuale înrudite, dar, totodată, cu o puternică individualitate.
Ideea asocierii lucrărilor vine ca o continuare firească a unei vechi prietenii a celor patru artiste, trei dintre acestea, respectiv, Flori Bulduș, Vera Dan și Rozalia Moș, fiind și absolvente ale Liceului de Artă „Romul Ladea”. Asocierea celor trei artiste cu Cristina-Gloria Oprișa vine atât pe calea numeroaselor colaborări expoziționale, cât și datorită interesului lor comun pentru problematicile picturii figurative contemporane.
Flori Bulduș a absolvit Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca în 2010, instituție unde a urmate studii masterale, finalizate în anul 2013. Pasiunea sa pentru culori vibrante și tehnici variate se reflectă în lucrările sale, fiecare dintre ele spunând o poveste unică, plină de emoții și experiențe personale.
Vera Dan a absolvit Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, preocuparea sa pentru experimentarea diferitelor tehnici conducând, în anul 2000 la brevetarea tehnicii „pictura pe pănușă”, recunoscută de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). Vera Dan a promovat această tehnică și prin numeroase participări la expoziții din țară și străinătate.
Rozalia Moș a absolvit în anul 1994 School of Visual Arts, New York City, NY, SUA, cu un BFA în „Media Arts”, iar în 2004 a obținut o diplomă de master de la Universitatea de Arte din Philadelphia, Pennsylvania, cu un Master în grafică și planificarea expozițiilor muzeale. În prezent este doctorand în arte vizuale la Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca, în ultimul an. Artista își află inspirația în tot ceea ce o înconjoară, un interes deosebit manifestând pentru sentimentele nedescoperite și mistice, pe care Rozalia Moș le revelează inclusiv în portrete, figuri umane și opțiuni cromatice pline de fantezie creatoare.
Cristina Gloria Oprișa a absolvit Institutul de arte plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca în anul 1976. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici (U.A.P.) încă din 1990. Artista s-a făcut cunoscută atât prin expoziții personale, cât și prin expoziții colective, începând din 1977 până în prezent. Treptat, preocupările sale au evoluat și în direcția organizării și a curatoriatului de expoziții.