S-au pus în vânzare biletele pentru Campionatul European de Fotbal U2, inclusiv pentru partidele care vor avea loc în vară pe Cluj Arena. Astfel, iubitorii acestui sport și nu numai, pot deja să achiziționeze biletele aferente meciurilor derulate inclusiv pe arena clujeană.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe s-a declarant bucuros de acest eveniment. „Este o bucurie și o mare onoare să găzduim această prestigioasă competiție. La fel ca de fiecare dată, vom face tot ce ține de noi pentru ca aceasta să aibă loc în cele mai bune condiții. Până la momentul desfășurării meciurilor, stadionul emblemă al Transilvaniei va beneficia de un gazon complet schimbat și pregătit să primească sportivi de mare performanță. Avem întreaga convingere că vom contribui, din nou, la creșterea vizibilității Clujului în plan internațional.”, a declarat Tișe.
În ceea ce privește programul de desfășurare a partidelor, în data de 22 iunie, pe Cluj Arena vor evolua reprezentativele Franței și Italiei, în 25 iunie se vor întâlni naționalele U21 ale Italiei și Elveției, iar în data de 28 iunie se vor confrunta echipele Italiei și Norvegiei.
Mai mult, duminică, 2 iulie 2023, pe stadionul clujean se va juca și un sfert de finală, disputată între ocupanta locului I din grupa D și cea a locului II din grupa B, din care face parte și România.
De reamintit faptul că acest turneu este programat a se desfășura în vara anului 2023 în România și Georgia și va reuni 16 echipe participante, inclusiv formațiile reprezentative ale țărilor gazdă.
Biletele pentru meciurile organizate pe Cluj Arena în cadrul Campionatului European de Fotbal U2, se pot lua accesând link-ul https://under21tickets.ro/.